Sport

Sibianul Ioan Țincu a murit. Este doliu în lumea echitaţiei

Publicat: 20 ian. 2021
Ioan Tincu in timpul unui concurs de echitatie
Campionul la echitatie Ioan Tincu a murit la varsta de 53 de ani

Doliu fără margini în lumea echitaţiei după ce campionul Ioan Țincu a murit. Fostul sportiv de performanţă s-a stins din viaţa la vârsta de 53 de ani. Acesta a fost condus pe ultimul drum de către apropiaţii săi pe 16 ianuarie.

În timpul carierei sale de peste 30 de ani, a obținut numeroase premii și onoruri, iar moartea sa a produs un regret enorm în rândul celor cunoscuţi.

Campionul Ioan Țincu a murit

Federația Ecvestră Română și-a luat rămas bun de la Ioan Țincu printr-un mesaj postat pe pagina să oficială.

„Cu multă durere am primit vestea că sportivul nostru, Țincu Ioan, a părăsit această lume. Întreaga comunitate ecvestră își exprimă regretul! Prea repede, prea curând, iar golul lăsat de un mare om ce nu va fi nicicând uitat devine imens. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Federației Ecvestre Române.

Ioan Țincu era născut pe 20 noiembrie 1967. În timpul carierei sale de peste 30 de ani, a obținut numeroase premii și onoruri. Iubitorii acestui sport l-au apreciat și l-au iubit, susținându-l mereu la concursuri.
Marele Premiu al Sibiului este doar una din competițiile la care s-a remarcat alături de colegii de la Clubul Sportiv Municipal Sibiu. Iubirea pentru animale și-a manifestat-o și în domeniul chinotehnic, fiind un dresor de excepție.

O fostă jucătoare de fotbal a murit

Fosta jucătoare de fotbal Georgiana Onea, de la FC Oneşti, a decedat la vârsta de 21 de ani după o luptă grea cu o boală cruntă.

„Federaţia Română de Fotbal şi Liga 1 Feminin regretă dispariţia jucătoarei Georgiana Onea, care a decedat în data de 17 ianuarie 2021, la doar 21 de ani. Georgiana Onea a jucat la echipa de fotbal feminin FC Oneşti până în anul 2017, când a suferit o accidentare la gleznă. În urma investigaţiilor relizate la acel moment, tânăra jucătoare a primit un diagnostic crunt: Sarcomul Ewing, un tip rar de cancer osos. Federaţia Română de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal citat de Agerpres.

Aceasta este a treia tragedie din fotbalul feminin românesc, după ce jucătoarea Alice Cociuba, de la Piroş Security Arad, a decedat la vârsta de doar 21 de ani, la 24 decembrie, în urma unui accident rutier, iar în octombrie s-a stins antrenorul Florin Bugar, care era selecţionerul echipei naţionale feminine de fotbal Under-19 şi antrenorul echipei arădene, din cauza COVID-19, la 48 de ani.

Vă reamintim că în urmă cu o săptămână, campionul Ioan Țincu a murit la vârsta de 53 de ani. Acesta a fost condus pe ultimul drum de către apropiaţi pe 16 ianuarie.

Un alt campion s-a stins din viaţa la începutul acestui an

La inceputul acestui an,sportivul paralimpic Iulian Şerban a murit la doar 35 de ani. Decesul acestuia i-a şocat pe apropiaţi şi pe colegii acestuia. Şerban şi-a pierdut un picior în urma unui accident de tren suferit la vârsta de 21 de ani.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a făcut tragicul anunţ. Iulian Şerban a fost multpiplu campion mondial.





Adauga un comentariu