News Flash:

Simirad a scos din buzunar 377 milioane lei

27 Februarie 2003
1003 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primarul va da inapoi stimulentele incasate ilegal •Pentru ca nu au bani, viceprimarii vor face angajamente de plata •Daca stimulentele sunt ilegale, Simirad spune ca nu merita sa fii primar

Primarul Constantin Simirad a scos ieri din buzunar 377 milioane lei, pentru a inapoia stimulentele incasate din executari silite, in perioada 2000-2002, dupa cum se arata in raportul intocmit de inspectorii financiari de la Curtea de Conturi. Cei doi viceprimari, care au incasat, la randul lor, stimulente, respectiv Vasile Dumitriu - 260 milioane lei - si Vasile Munteanu - 132 de milioane lei, opteaza pentru incheierea unor acorduri de plata, pentru ca Simirad a fost singurul care a reusit sa stranga o suma atat de mare de bani. "M-am imprumutat de la prieteni cu vreo 350 de milioane lei pentru ca mai aveam si eu ceva bani. Daca am dusmani de 150 de miliarde, am si prieteni de 350 de milioane", a declarat ieri Simirad.
Stimulentele din executari silite se refera la faptul ca demnitarii Primariei au incasat o proportie din sumele atrase la bugetul local prin executarea celor ce aveau datorii.
Primarul spera ca-si va primi banii inapoi pentru ca pe rolul Colegiului Jurisdictional de pe langa Curtea de Conturi se afla un proces care are ca obiect aceste stimulente. "Pe 4 martie avem prima runda in procesul stimulentelor. In angajamentul de plata pe care l-am facut am specificat ca, daca voi castiga procesul, vreau sa mi se dea banii inapoi", a mai spus primarul.

Procesul stimulentelor

Simirad a contestat raportul Curtii de Conturi, care noteaza ca acesta ar fi incasat ilegal stimulente. A mers pana acolo incat a contestat profesionalismul inspectorilor financiari. Primarul este convins ca are toate sansele sa castige procesul la Colegiul Jurisdictional, pentru ca a mai obtinut o data o sentinta favorabila in procesul stimulentelor la Judecatoria Iasi, in aprilie 2002. Atunci, Simirad a dat in judecata Primaria pentru a nu inapoia banii incasati. Numai ca, potrivit legii, Judecatoria nu avea competenta sa judece acest dosar. "Prin admiterea actiunii, instanta a incalcat dispozitiile imperative ale Legii nr. 94/ 1992, pronuntandu-se asupra fondului unei probleme pentru care nu avea competenta legala si materiala", se arata in raportul intocmit de Curtea de Conturi.
Mai mult, avocatul care a reprezentat Consiliul Local a facut tot posibilul pentru a pierde procesul. "Consiliul Local a fost reprezentat de un avocat care a depus toate diligentele pentru a pierde procesul, achiesand la parerea reclamantilor, nefacand nici o opozitie, nefolosind nici o cale de atac impotriva unei sentinte date in dezacord cu legea", se mai arata in raportul intocmit de Curtea de Conturi.

Simirad vrea sa munceasca mai putin

Daca tot s-a decis sa plece ambasador, Simirad a transmis un mesaj celor care vor sa ocupe functia de primar al municipiului, si anume ca nu merita sa se cazneasca pentru un salariu de numai 11 milioane lei. "Salariul este mai mic decat cel al unui profesor universitar. Nu stiu cine s-ar inghesui pe un asemenea post", a afirmat primarul.
In viziunea lui Simirad, un primar din Romania munceste prea mult pentru un salariu atat de mic. Seful municipalitatii iesene a reamintit modelul administratiei publice existent in Occident, unde primarii au foarte putine atributii executive, exprimandu-si regretul ca Romania nu l-a adoptat. "In Vest, primarul lucreaza o ora si jumatate pe zi, dar are angajat un director al municipalitatii. In aceste conditii, oferta de a pleca in diplomatie este foarte tentanta, pentru ca salariul este mult mai mare si este mai putina bataie de cap", a precizat Simirad.

Primarul se si vede ambasador

Cu doua zile in urma, primarul Constantin Simirad s-a aflat la Bucuresti pentru a discuta cu ministrul de Externe, Mircea
Geoana, plecarea sa pe un post de ambasador. "Cei care vor sa ma trimita ambasador s-au decis. Ramane sa ma decid si eu. Vreau sa mai raman un timp ca sa lamuresc problemele din Primarie. Nu mai suport bascalia care se face pe seama mea, de-ar fi sa raman pana in 2008", a declarat Simirad.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020550 (s)