News Flash:

Simirad refuza sa dovedeasca cat este de cinstit

15 Noiembrie 2002
821 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Eu nu arat documente celor de la ZIUA de Iasi, pentru ca nu sunt organe de ancheta", a declarat Simirad •Primarul afirma ca are atatea relatii incat nu a fost nevoit sa foloseasca serviciile Citadin Primarul Constantin Simirad a refuzat ieri sa arate redactorilor cotidianului ZIUA de Iasi, documente prin care sa demonstreze ca transporturile de materiale si o parte din lucrarile care au fost facute pentru a-si ridica vila de pe dealul Galata, au fost platite din banii personali, nu din bugetul municipalitatii, prin Directia de Servicii Publice Municipale, Citadin. "Articolul publicat de ZIUA de Iasi este foarte frumos, numai ca sumele sunt putin mai mari", a declarat ironic Simirad, dupa care a adaugat: "Am chitante pentru lucrarile executate, numai ca nu vreau sa le arat celor de la ZIUA de Iasi. Voi nu sunteti organ de ancheta. O sa le arat altor ziare", a mai spus Simirad. Primarul a adaugat ca muncitorii de la Citadin care au executat lucrarile de canalizare de pe strada Valeni, inclusiv cele din curtea casei sale, cei care au executat lucrarile de destelenire, araturi cu utilaje etc., erau in timpul lor liber si au fost platiti pe statul de plata insa, asa cum era de asteptat, a refuzat sa le prezinte. Mai mult, cotidianul ZIUA de Iasi a publicat ieri un articol in care a fost prezentat faptul ca lemnul necesar constructiei vilei si a unei parti din mobilier a fost prelucrat la Citadin care l-a si transportat cu masinile proprii, alimentate cu combustibil pe cheltuiala Directiei, fara ca primarul sa achite ulterior vreun ban. Muncitorii de la aceeasi Directie i-au plantat primarului si pomi in livada. "Muncitorii erau in ziua lor libera. Eu am documente pentru toate acuzatiile care mi se aduc. Eu am atatea relatii, nu am luat nimic de la Citadin", a adaugat Simirad. Simirad jigneste cotidianul Ziua Surse demne de incredere au declarat ieri ca primarul nu are nici un fel de documente care sa demonstreze ca lucrarile respective au fost facute pe banii sai. Pentru ca ZIUA de Iasi nu este unul din ziarele aservite primarului si fiind singurul cotidian local care derulat o ancheta de presa privind activitatea acestuia, Simirad a inceput ieri sa profereze amenintari la adresa redactorilor acestui ziar. Nu este singura data cand face acest lucru. "Nu sunteti un ziar credibil. Nu judecati oamenii, dupa cum sunteti voi, cei de la ZIUA de Iasi", a replicat primarul referitor la acuzatiile publicate in editia de ieri a cotidianului ZIUA de Iasi. Din punctul de vedere al primarului, un ziar credibil este cel care il lauda si ascunde scandalurile financiare din Primarie, de care, dupa cum se pare, nu este strain. Drumul spre vila In timp ce sute de strazi din Iasi au asteptat ani de zile sa fie reparate, Simirad a gasit extrem de repede in anul 2001, 2,5 miliarde lei din bugetul local pentru a pietrui si asfalta strada Valeni care duce spre vila sa. Efectiv, asfaltarea strazii Valeni a costat 1,4 miliarde lei iar pietruirea a costat 1,1 miliarde lei. Consolidarea versantilor de pe dealul Galata, unde se afla strada Valeni, a fost facuta tot la urgenta, in timp ce pentru consolidarea dealurilor care au probleme mari cu alunecarilor de teren, cum ar fi dealul Sararie, unde oamenilor li se surpa casele, lucrarile sunt amanate din lipsa de fonduri. Peste 1.500 de tone de pamant au fost carate in perioada anilor 2001- 2002 pentru a stabiliza malul de pamant din fata casei primarului. La aceasta se adauga impletiturile din nuiele folosite pentru dealul Galata. Lucrarile au costat miliarde de lei si au fost platite din bugetul local. (O.N.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1533 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026661 (s)