News Flash:

Simirad s-a intors sa revada catastrofa lasata in Iasi

10 August 2004
1302 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fostul primar al municipiului Iasi, Constantin Simirad, a revenit in tara pentru a-si petrece concediul •Nimeni nu mai pomeneste de dosarele penale trimise de Curtea de Conturi a judetului Iasi catre Parchetul de pe langa Tribunalul Judetean

Fostul primar al municipiului Iasi, Constantin Simirad, a revenit in tara pentru a-si petrece concediul, dupa aproape opt luni de zile petrecute la Havana, in calitate de ambasador al Romaniei in Cuba. Cotidianul ZIUA de Iasi reaminteste contextul in care Simirad a fost numit ambasador in Cuba, cu precizarea ca este vorba despre o intelegere pe care fostul primar a facut-o cu PSD, partid in care s-a inscris la sfarsitul anului 2001.

Diplomatie penala

Astfel, desi Partidul Moldovenilor a fost absorbit de PSD, Simirad nu a fost prea agreat de majoritatea membrilor partidului de guvernamant si, de aceea, acestia au facut tot posibilul pentru a-l numi ambasador al Romaniei intr-o tara cat mai indepartata. In anul 2002 a fost gasit si prilejul pentru a incepe negocierile in aceasta directie, dat fiind un control efectuat de Curtea de Conturi la Primaria municipiului Iasi. In timpul controlului, inspectorii Curtii de Conturi au gasit ca la Primarie au fost savarsite o serie de abateri, foarte multe dintre acestea cu caracter penal. Pentru multe dintre aceste fapte a fost gasit responsabil si Constantin Simirad. Dosarul privind faptele penale savarsite la Primarie a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, pentru ca, ulterior, sa fie ingropate definitiv. Nici pana astazi procurorii nu au facut publica solutia pe care au dat-o in legatura cu acest dosar. Lucru explicabil prin faptul ca, in luna noiembrie 2003, Simirad a fost numit ambasador in Cuba, iar partidul de guvernamant si-a dus pana la capat strategia de a scapa de fostul primar al municipiului Iasi, pentru a-l numi pe functia de primar interimar pe Gheorghe Nichita, care, ulterior, din aceasta pozitie a castigat un nou mandat in urma alegerilor locale. Dosarul ajuns pe masa procurorilor se refera la fapte penale precum abuz оn serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri, fals intelectual si uz de fals. Una dintre cele mai grave fapte se refera la incheierea unor contracte cu diferite firme pentru furnizarea unor bunuri unitatilor de invatamant sau pentru efectuarea unor lucrari de reparatii la scoli si gradinite, fara organizarea unei licitatii in prealabil. Mai mult, a fost constatat faptul ca bunurile furnizate aveau preturi mult mai mari decat valoarea de piata sau ca facturilor platite firmelor de constructii nu aveau acoperire in lucrarile efectuate. Au fost platite, astfel, in mod ilegal, 24 miliarde lei din banii municipalitatii. "Toate aceste ilegalitati au condus la posibilitatea efectuarii unor tranzactii bazate pe acte de coruptie, in detrimentul calitatii actului de invatamant", a fost notat in documentul trimis la Parchet. O alta fapta cu caracter penal se refera la modernizarea unor strazi din zonele Bucium, Valeni, Pacurari, Galata, Valea Adanca si Alexandru cel Bun. La acest capitol a fost incalcata legea, deoarece lucrarile au fost atribuite fara licitatie Directiei Citadin si pentru ca au fost achitate din contul disponibil pentru reparatii curente, in loc sa fie trecute la cheltuieli de investitii, fapta care se incadreaza la infractiunea de deturnare de fonduri. "Raspunderea revine ordonatorului principal de credite, Constantin Simirad, ca initiator al acestor activitati оn afara cadrului legal si conducatorilor Directiei Tehnice", este aratat in documentul trimis procurorilor. Dupa plecarea lui Simirad, noul primar, Gheorghe Nichita, se confrunta cu probleme destul de grave, avand in vedere mostenirea dezastruoasa lasata de fostul primar al orasului Iasi. Este vorba despre pierderile produse de investitiile megalomanice, cum ar fi Piata Hala Centrala, Piata Independentei, Ateneul Tatarasi, si despre faptul ca majoritatea societatilor din subordinea Primariei, cum ar fi SC Autobuzul SA si RATEC, se afla in pragul falimentului.
(O.N.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1811 (s) | 22 queries | Mysql time :0.063847 (s)