News Flash:

Simirad vrea Mercedes de 1,3 miliarde lei pe banii nostri

10 Ianuarie 2001
1249 Vizualizari | 0 Comentarii
 •Costul masinii va afecta bugetul local •"Daewoo este in faliment si daca cumperi acum s-ar putea sa nu mai gasesti piese de schimb", a declarat primarul municipiului •Masina va costa peste un miliard de lei •Desi s-au facut aproape toate demersurile pentru achizitionarea autoturismului, consilierii municipali au aflat de masina de la ziaristi

Satul de disconfortul unui Daewoo Espero, primarul Constantin Simirad s-a hotarat sa-si traga in fata biroului o limuzina Mercedes. Aceasta initiativa a fost luata de Constantin Simirad fara a consulta in vreun fel Consiliul Local Municipal, forul care poate aproba opulenta institutiei primarului.

Simirad a facut apologia masinii Mercedes in dauna tuturor firmelor asiatice


Motivele invocate de Simirad pentru a-si acoperi tendintele luxoase au fost de-a dreptul puerile, multe dintre ele aducand grave deservicii firmei sud-coreene Daewoo. "Intr-adevar, se va achizitiona un autoturism Mercedes pentru ca Daewoo care exista acum este o masina care nu mai functioneaza ca lumea, nu mai prezinta siguranta in circulatie. Masinile astea sunt facute sa mearga o suta de mii de kilometri, dupa care toate incep sa cedeze si nu gasesti piese. Ca atare s-a pus problema sa se cumpere o alta masina. Ce masina se putea cumpara? Daewoo este in faliment si daca o cumperi acum s-ar putea sa nu mai gasesti piese de schimb si iei o masina care sa tina foarte mult. Exista autoturisme Mercedes fabricate in 1930 care sunt inca in circulatie, deci merg si acum. Durata de viata a acestor masini este foarte mare spre deosebire de masinile asiatice care au durata de functionare de 100.000 de kilometri. Trebuie sa luati amanunte de la seful de garaj, dar costa, am impresia, in jur de 100.000 de marci. Va fi o masina noua, ca doar nu o cumparam second-hand. Este exact cat o Leganza. S-a facut licitatie, sigur ca da. Nu trebuie aprobari de la Bucuresti decat pentru prefecturi. Aici nu este acelasi regim. Un oras ca Iasul trebuie sa aiba o masina de protocol. Va fi o masina ca toate celelalte. Sunt aceleasi preturi. Acum o Leganza este la acelasi pret. Multi au optat pentru Leganza, dar la asta nu vom mai gasi piese de schimb. O vom achizitiona probabil prin februarie", a declarat cu nonsalanta primarul municipiului Iasi, Constantin Simirad.


Actiunea "Mercedes" facuta in mare taina

Majoritatea consilierilor municipali pe care i-am contactat au precizat ca au aflat de intentiile lui Simirad ieri, de la ziaristii care au sunat. Dan Carlan, consilier PNL: "Nu a fost absolut nici o discutie in Consiliul Local despre achizitionarea unei noi masini de serviciu pentru primarul municipiului. Nu s-a vorbit nici inainte si nici dupa alegerile locale. Finantarea unei astfel de investitii poate aparea doar in urma votarii bugetului local si se prevede in lista anexa de investitii. Pe anul trecut, in lista anexa nu a fost trecuta nici o masina Mercedes pentru primarul municipiului Iasi. Abia dupa ce se hotaraste aceasta investitie in sedinta Consiliului Local, poate sa se organizeze licitatia. Daca a organizat-o asa cum a spus inseamna ca a facut un abuz". Graba inexplicabila pentru achizitia acestei masini si risipirea a peste un miliard de lei din banii publici sunt actiuni demne de o cauza mai buna. Dimensiunea acesteia ne este redata chiar dintr-un domeniu uitat de toata lumea si scos la rampa doar in campania electorala: CULTURA.

Filarmonica se prabuseste si noi vrem cu Mercedes

In timp ce primarul municipiului Iasi, Constantin Simirad, isi doreste sa cumpere pentru Primarie ca masina de serviciu un Mercedes in valoare de 1,3 miliarde lei, unele institutii de cultura din Iasi, monument istoric, sunt pe cale de prabusire. Un singur exemplu si este de ajuns. Cladirea Filarmonicii "Moldova" din Iasi, inscrisa pe lista monumentelor istorice si de arhitectura, continua sa fie un pericol public. Din nefericire, una dintre problemele deosebit de importante ale filarmonicii a ramas in suspensie.


Este vorba despre finalizarea lucrarilor de consolidare de la cladirea institutiei. Dupa cum se stie, este vorba despre Casa Bals, construita in preajma anului 1800, precum si de alte doua tronsoane construite in 1900 si, respectiv, 1919. Ca urmare a cutremurelor din perioadele anterioare si a actiunii panzei freatice, cladirile au fost grav afectate: fisuri in structura de rezistenta, zidarie, plansee si tavane, tasari etc. In asemenea conditii, incepand din august 1991 si pana in noiembrie 1995 s-au executat lucrari de reparatii la Casa Bals. De atunci lucrarile au fost oprite din lipsa fondurilor. La insistentele conducerii filarmonicii, Inspectia in constructii, lucrari publice, urbanism si amenajarea teritoriului a efectuat o inspectie a situatiei celor trei tronsoane ale filarmonicii. Inspectia a constatat ca datorita neacordarii fondurilor necesare, lucrarile de consolidare au fost executate cu multe intreruperi, ceea ce afecteaza rezistenta si stabilitatea cladirilor: nefinalizarea consolidarii fundatiilor mareste gradul de periculozitate privind rezistenta si stabilitatea constructiei; nerespectandu-se prevederile referitoare la alcatuirea si conformarea antiseismica se poate produce o adevarata catastrofa in cazul unui cutremur. Specialistii au recomandat urgentarea executarilor de consolidare.

Directorul economic al Filarmonicii "Moldova", Cornel Sipoteanu, ne-a declarat: "Cladirea nu este in conservare si se degradeaza continuu. Deja aceasta reprezinta un pericol public. Banii ar trebui sa fie asigurati de Consiliul Judetean. De la Ministerul Culturii nu ne putem astepta la nimic. As vrea sa avertizez ca, la un eventual cutremur, cladirea se poate forfeca intre tronsoanele I si II. Nici macar dupa campania electorala nu am primit bani. Imediat dupa campania electorala, colegii nostri, impreuna cu liderul de sindicat Iosub, au mers in audienta la domnul primar Constantin Simirad, iar acesta le-a spus sa se duca sa ceara bani de la PDSR". Dupa cum se observa, situatia cladirii Filarmonicii "Moldova" este ingrijoratoare. La randul sau, prof. Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii "Moldova", ne-a declarat: "Intr-o prima faza, filarmonica are nevoie urgenta de 32 de miliarde lei, iar pentru finalizarea tuturor lucrarilor mai sunt necesare 73 de miliarde lei. Primarul Constantin Simirad are alte preocupari si nu si-a mai intors de foarte mult timp fata catre aceasta institutie".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

daewoo espero mercedes dan carlan consilier pnl casa bals
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1636 (s) | 22 queries | Mysql time :0.045720 (s)