Sport

Simona Halep a debutat la Australian Open. Ce a făcut cu Jennifer Brady

Publicat: 21 ian. 2020

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Australian Open după ce a învins-o în două seturi pe Jennifer Brady (49 WTA). Primul set a fost câștigat greu de Halep, cu 7-6, însă în al doilea set românca a spulbera-o pe Brady, scor 6-1, în ciuda durerilor resmțite după o căzătură.

Simona Halep a fost pusă la grea încercare încă de la primul set disputat la Melborune Park. A fost un set pe muchie de cuţit, câştigat în „stilul Halep”, cu mult efort, cu lovituri incredibile şi cu inteligenţă. Odată eliberată de tensiune, jucătoarea română a defilat în continuare.

Halep a început slab meciul de pe Margaret Court Arena. Cu un joc perpendicular pe adversară, cu lovituri scurte, românca a fost dominată de Brady. Americanca de 1,78 metri înălţime a fost agresivă, a jucat cu lovituri în diagonală şi a servit destul de bine. Jucătoarea română şi-a corectat uşor, urşor evoluţia, a început să depună un efort din ce în ce mai intens, a deschis unghiurile şi astfel Brady a fost pusă la muncă. În plus, românca a servit foarte bine, cel mai bine din ultima perioadă. Obligată să alerge mai mult, jucătoarea din SUA nu a mai fost aşa precisă şi meciul s-a echilibrat.

Simona Halep a scos din bagajul tehnic loviturile ei spectaculoase, diagonale, lovituri în lungul liniei, dar şi cea mai puţin folosită de ea, scurta şi partida a intrat pe drumul dorit de favorită.

Brady a reuşit break-ul chiar în primul ghem. Americanca şi-a consolidat avantajul cu serviciul şi l-a păstrat până la 4-2. Halep a câştigat apoi trei ghemuri la rând, între care un break la prima minge avută, în ghemul al optulea, preluând pentru prima dată conducerea, cu 5-4.

Americanca a egalat la 5 şi primul moment important al setului a fost în ghemul următor, al XI-lea. Brady a avut 30-0 pe serviciul Simonei Halep, dar românca a revenit şi a condus ea cu 40-30. La acest scor, Halep s-a împiedicat şi a căzut pe mâna dreaptă. Ea a acuzat dureri la mâna cu care ţine racheta şi şi-a pierdut serviciul. În pauza care a urmat, fostul lider WTA a cerut time-out medical şi a primit un bandaj la încheietura mânii drepte.

Partida s-a reluat şi a urmat ghemul cel mai disputat al meciului. Trei mingi de set a salvat Halep, înainte de a penaliza un atac neispirat la fileu al americancei şi egala la 6.

Jucătoarea din Cosntanţa a dominat tie-break-ul, pe care l-a câştigat cu 7-5, iar setul i-a revenit cu 7-6, după 69 de minute de joc.

Brady a acuzat şocul pierderii unui set pe care l-a controlat la început şi s-a prăbuşit în setul secund. Halep a reuşit break-uri în ghemul I, al cincilea şi al şaptelea şi s-a impus cu 6-1, după o oră şi 36 de minute.

Halep s-a mai întâlnit o dată cu Brady, anul trecut, în turul al doilea al Rogers Cup, când românca s-a impus cu scorul de 4-6, 7-5, 7-6 (5), după un meci de două ore şi 26 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu japoneza Misaki Doi, locul 82 WTA, sau cu britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări.

Românca şi-a asigurat un premiu de 128.000 de dolari australieni (88.100 de dolari americani) şi 70 de puncte WTA.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în optimi la AusOpen de americanca Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4. Halep a fost finalistă la Melbourne, în 2017, când a pierdut ţn ultimul act în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4.

Halep va juca în turul doi cu învingătoarea partidei Harriet Dart – Misaki Doi.



loading...

Adauga un comentariu