Sport

Simona Halep a mărturisit că a fost la un pas de retragerea din tenis: ,,Am suferit cea mai mare accidentare din întreaga carieră”

Publicat: 22 mai 2022
Simona Halep este o jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019

Simona Halep a recunoscut că a fost la un pas să se retragă din tenis, dar că noul ei antrenor a ajutat-o să continue cu încredere.

Într-un interviu pentru CNN, jucătoarea de tenis a mărturisit că, atunci când are încredere în ea, simte că poate face schimbări. Simona Halep va juca mâine în turul întâi de la Roland Garros.

„A readus acel foc super rapid. Nu mă aşteptam la asta deoarece eu nu sunt foarte deschisă față de oameni şi nu-mi este uşor să am încredere în cineva. Modul de antrenament, modul în care vorbeşte cu mine, tot programul mă face să fiu şi mai profesionistă decât înainte şi să muncesc în fiecare zi. Cred că astfel sunt şanse mai mari de a reajunge în vârf şi încep să cred că jocul meu încă mă poate duce acolo.”, a declarat Halep.

Întrebată cât de aproape a fost de a renunța, sportiva a răspuns:

„Foarte aproape, foarte aproape pentru că am suferit cea mai mare accidentare din întreaga carieră şi nu am ştiut la început cum să gestionez această situaţie. Am fost speriată, aveam încredere scăzută în mine pentru că simţeam că nu-mi mai rezistă corpul. Presiunea pandemiei, bulele de la turnee, când trebuia să stăm doar în camerem și chiar am suferit. Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului.

Cred că a trecut prin multe momente extrem de dificile de-a lungul carierei ei şi a găsit o modalitate de a ajunge numărul unu în lume şi dublă câştigătoare de Grand Slam, ceea ce demonstrează cât de puternică este din punct de vedere mental. Şi simt că şi ea crede în ea, şI că această combinaţie poate face minuni.”




Adauga un comentariu