Actualitate

Simulare Bacalaureat Limba și Literatura Română 2022. Subiecte și bareme

Publicat: 28 mart. 2022
Simulare Bacalaureat Limba și Literatura Română 2022. Subiecte și bareme
La ultimul subiect, respectiv al III-lea, elevii de la uman și pedagogic au avut de făcut un eseu cu particularitățile unei poezii de Ion Barbu

Subiectele de la Simulare, Limba și Literatura română 2022, a Bacalaureatului au fost publicate pe paginile de socializare de către un profesor. Textul la prima vedere de la Subiectul I aparţine autoarei Profira Sadoveanu, anume „Destăinuiri”, având cerințe diferite, în funcție de profil.

La ultimul subiect, respectiv al III-lea, elevii de la uman și pedagogic au avut de făcut un eseu cu particularitățile unei poezii de Ion Barbu.

Simulare Bacalaureat Limba și Literatura română 2022

Simulare Bacalaureat la Limba și Literatura română 2022. Elevii în clasele terminale de liceu, respectiv grupuri şcolare, au susținut astăzi, 28 martie 2022, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română. Proba din cadrul simulării naționale la Limba romană a început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, s-au deschis plicurile sigilate care conțineau subiectele multiplicate.

Pentru elevii dinc adrul profilului real și tehnologic/vocațional, subiectul al III-lea a fost eseu despre particularităţile unei poezii de Tudor Arghezi.

Vă reamintim că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”, potrivit procedurii de la simulare.

La cererea scrisă a elevului sau a părintelui, a tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

„Fiecare unitate de învățământ analizează rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și elaborează un raport pe care îl transmite inspectoratului școlar. Raportul include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune”, conform procedurii amintite.

Program simulări Bacalaureat anul 2022

Amintim că site-ul Edupedu.ro a scris că de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației, a publicat la sfârșitul lunii noiembrie primul set de teste de antrenament pentru elevii care susțin anul acesta examenul de Bac, elevii de anul trecut ce aveau deja experiența susținerii a 4 seturi de teste de antrenament până la momentul susținerii simulărilor.

Amintim că pe 22 martie 2021 a avut loc proba scrisă a simulării la Limba și literatura română.

Calendarul simulărilor pentru Bacalaureat 2022:

  • 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
  • 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului;
  • 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – probă la alegere a profilului și specializării
  • 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor

Iașul, pe locul al II-lea la nivel național privind rezultatele la Bacalaureat

Reamintim că în anul 2021, la examenul de Bacalaureat 2021, sesiunea de vară, după publicarea rezultatelor înainte de contestații, Iașul se plasează pe locul al II-lea la nivel național, după Cluj (promovabilitate de 84.1 la sută) cu o reușită de 81.9 la sută (candidați din promoția curentă) care au trecut la testul maturității. De asemenea, pe aceeași poziție se află județul, de data aceasta ca număr al decariștilor, cu 7 elevi, Bucureștiul fiind primul, cu 21 de medii de 10.

„La nivelul județului Iași, rata cumulată de promovare, respectiv liceenii care au terminat anul acesta clasa a XII-a și cei care au terminat în anii anteriori (înainte de contestații) este de 78 la sută, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2020 (71.42 la sută) și peste media națională (73.9 la sută). Acest procent de promovabilitate situează județul Iași pe locul doi în ierarhia națională. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 81.92 la sută (76.95 la sută – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 35.02 la sută (27.96 la suă – sesiunea iunie-iulie 2020)”, arată oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

Astfel, având în vedere că astăzi a avut loc simularea pentru Bacalaureat la Limba și Literatura Română 2022, vom vedea ce subiecte se vor pregăti elevilor la următoarele examene.




Adauga un comentariu