News Flash:

Sindicalistii de la Universitatea Petre Andrei au triumfat

5 Martie 2004
909 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea institutiei a fost de acord sa puna la dispozitia sindicalistilor toate documentele necesare negocierii contractului colectiv de munca •Acesta ar putea fi incheiat pana la sfarsitul lunii aprilie

Daca nu ar fi fost surprinzatoarea greva declansata luni de singurul sindicat de la o universitate particulara din tara, la Universitatea Petre Andrei ar parea ca se intampla un miracol: dupa cinci luni de tergiversare a negocierilor contractului colectiv de munca, dupa ce a etalat toate semnele unei autoritati discretionare si chiar dispretuitoare, conducerea universitatii mai ca nu stie ce sa mai faca pentru a le face pe plac celor 70 de sindicalisti. Dupa un prim contact oficial, in cursul zilei de marti, intre conducerea sindicatului si cei trei "grei" din Colegiul Fondatorilor, Adunarea Generala a Sindicatului si-a insarcinat reprezentantii, miercuri seara, sa solicite conducerii universitatii toate documentele necesare unei negocieri pe baze concrete a contractului colectiv de munca. Acest lucru s-a intamplat ieri si, din cate a relatat lector drd. Sorin Bocancea, presedintele sindicatului, conducerea universitatii a raspuns cu o socanta promptitudine solicitarii sindicalistilor. "S-au manifestat foarte binevoitor si au fost de acord sa vedem, in anumite conditii, toate documentele de care avem nevoie. Astfel, inaintea fiecarei etape de negocieri, vom putea vedea, in incinta universitatii si in prezenta directorului economic, executia bugetara, proiectia de buget, statele de functiuni s.a.m.d.", a declarat Sorin Bocancea. Acesta a mai precizat ca urmatoarea intalnire dintre sindicalisti si conducere a fost fixata, de comun acord, pentru ziua de 5 aprilie. "Nu este prea tarziu, iar faptul ca mai este o luna pana atunci nu inseamna ca am fost dusi de nas. Conform ordinelor Ministrului Educatiei, universitatile acreditate trebuie sa isi finalizeze alegerile pana pe 31 martie. Adunarea Generala a sindicatului a decis ca este mai bine sa demaram negocierile efective dupa incheierea alegerilor, pentru a curma speculatiile de orice natura privind rolul nostru in mersul acestora", a incheiat Bocancea.
(D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1240 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014563 (s)