News Flash:

Sindicalistii din invatamant cer parlamentarilor sa se apuce de treaba

14 Octombrie 2005
564 Vizualizari | 0 Comentarii
Cadrele didactice din Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) solicita cu indarjire ca Senatul Romaniei sa isi faca treaba. Mai precis, sindicalistii de la FSLI cer ca senatorii sa dezbata public proiectul de lege care a fost adoptat de Camera Deputatilor inca din luna octombrie a anului trecut si care prevede acordarea a 6 la suta din PIB invatamantului in anul 2006, ca in 2007 procentul sa fie de 7 la suta. Practic, in urma cu doua zile, sindicalistii au trimis o adresa prin care solicita comunicarea motivelor pentru care proiectul de lege nu a fost supus dezbaterii in plenul Senatului si zace in sertarele acestuia. Istoria proiectului de lege a inceput in 2004, cand in octombrie a fost adoptat de Camera Deputatilor, urmand mai apoi sa fie inregistrat la Senat pe data de 8 noiembrie 2004. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de comisia pentru invatamant, stiinta si tineret in data de 23 martie 2005 si a fost inscris pe ordinea de zi a plenului Senatului din 4 aprilie a acestui an. Dupa dezbaterea in plen, Senatul a aprobat retransmiterea proiectului la comisia de invatamant pentru un raport suplimentar. Insa, din aprilie si pana in prezent, initiativa legislativa nu a mai fost reintrodusa pe ordinea de zi, in vederea discutarii si aprobarii. Sindicalistii din invatamant sustin ca numai prin adoptarea acestui proiect se poate asigura o finantare corespunzatoare a invatamantului de stat, care sa duca la evitarea colapsului si rezolvarea multiplelor probleme ale sistemului educational. "Trebuie sa ne raspunda cineva, aceasta initiativa a fost depusa la Parlament acum mai bine de un an, iar sperantele a peste 400.000 de salariati din invatamant sunt indreptate spre decizia Senatului", a declarat Violeta Amariei, presedintele Aliantei Sindicale Gh. Asachi, sindicat afiliat la FSLI.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3056 (s) | 22 queries | Mysql time :0.124552 (s)