Actualitate

Sindicaliștii din STB vor demisia directorului pentru a opri greva generală

Publicat: 24 ian. 2022
Sindicaliștii din STB vor demisia directorului pentru a opri greva generală
Sindicaliștii din STB vor demisia directorului general pentru a înceta greva generală

Situația se complică în București unde sindicaliștii din STB au intrat, de săptămâna trecută, în grevă generală. Așadar, aceștia cer demisia directorului companiei ca o condiție la încetarea grevei generale.

Asta în timp ce liderul sindicaliștilor STB, Vasile Petrariu, a anunțat că a demisionat din PSD și din Consiliul General al Bucureștiului unde deținea funcția de consilier.

Sindicaliștii din STB vor demisia directorului pentru a opri greva generală

Autoritățile din București i-au invitat pe sindicaliști la o rundă de negocieri pentru a putea opri greva generală. Totuşi, sindicaliștii STB au arătat, într-un comunicat oficial, că directorul STB trebuie să demisioneze ca negocierile să aibă loc şi să oprească greva generală:

Condiţionarea întâlnirii de luni, de la ora 9:00, cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de confirmarea în prealabil ca întreg personalul angajat să reia lucrul este o dovadă clară că nu se doreşte dezamorsarea acestui conflict. De asemenea, condiţionarea unilaterală a numărului de persoane care să participe la o eventuală întâlnire, este o altă dovadă că se doreşte în mod formal o întâlnire”, se menţionează într-un comunicat al Biroul Permanent al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti.

Liderul sindicatului STB și-a dat demisia din PSD

Așadar, vestea dimineații vinde dintre STB unde Vasile Petrariu, liderul sindicatului, a anunţat că demisionează din PSD și implicit din calitatea de consilier general al Primăriei București. Acesta și-a motivat decizia prin faptul că nu dorește o politizare a grevei generale:

”Am văzut în ultimele zile cum Primarul General, Nicușor Dan, nu a oferit absolut nicio soluție la problemele legitime ale angajaților Societății de Transport București (STB SA), dar încearcă într-un mod rușinos să își acopere propria incompetență inducând ideea unui protest cu conotații politice.

NU, domnule Nicușor Dan! Cei peste 10500 de angajați ai STB SĂ nu au ieșit în stradă pentru un partid sau pentru că le-am zis eu! Au ieșit în stradă pentru că dvs și conducerea penală pe care ați instalat-o la STB SA ați refuzat timp de un an de zile să dialogați cu acești oameni.

Problemele pe care angajații STB SĂ le revendică nu au treabă cu politica, ci cu siguranța transportului public, cu abuzurile care se fac în societate, cu salariile și condițiile de muncă.

Bucureștenii trebuie să știe, domnule Dan, că, deși le-ați dublat prețul biletului anul trecut, nu ați făcut absolut nimic pentru a asigura condiții de călătorie mai bune. Și acum aveți tupeul să încercați să îi puneți pe bucureșteni împotriva angajaților STB SA?! Cât de cinic sunteți, domnule Dan?!

Dacă nu ați fi fost arogant și ne-ați fi acordat mai mult de un minut la discuții, poate ați fi aflat că acești angajați se tem că în curând nu vor mai avea loc de muncă. Pentru că dvs și camarila dvs vreți să externalizați mare parte din activitățile realizate astăzi de angajații STB SA. Asta înseamnă mii de șomeri, mii de oameni care au familii acasă, care au copii pe care trebuie să îi ducă la școală. Asta vi se pare politică sau viață, domnule Primar General?! (…) a transmis Vasile Petrariu.




Adauga un comentariu