News Flash:

Sindicatele din invatamant cer demisia lui Andrei Marga

29 Februarie 2000
995 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrei Marga
•Elevii raman cu mediile neincheiate pe semestrul I

Federatia Sindicatelor Independente din Invatamant "Spiru Haret", la care este afiliata si Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi, va solicita astazi demisia lui Andrei Marga, ministrul Invatamantului. "Consideram ca Andrei Marga nu mai are ce face la conducerea MEN atat timp cat reforma pe care se spune ca o face, nu mai exista de fapt", a spus Gheorghe Isvoranu, secretarul FSII "Spiru Haret".

Sindicatele sunt in principal nemultumite de faptul ca MEN nu doreste sa plateasca profesorii pentru recuperarea orelor pierdute pe perioada grevei, deci acestia nu vor primi bani pentru o saptamana din ianuarie si pentru luna februarie. MEN a reusit sa gaseasca o solutie de mijloc pentru ca elevii sa recupereze materia pierduta in timpul grevei, dar profesorii sa nu fie platiti pentru aceste recuperari.

"Nu vor mai exista cele trei saptamani pentru evaluare prevazute in semestrul al II-lea. Cele trei saptamani vor fi folosite pentru parcurgerea integrala a materiei. Evaluarea elevilor va avea loc pe parcursul intregului semestru al II-lea. Tezele vor putea fi programate incepand cu a doua jumatate a semestrului al II-lea. Recuperarile se vor face din mers", a prezentat Camelia Gavrila, sefa ISJ Iasi, planul de recuperare a materiei gandit de MEN. "Nu va exista nici o recuperare din mers neplatita. Profesorii nu vor recupera nici o ora si nu vor incheia nici o medie pe semestrul I daca nu vor fi platiti pentru aceasta", a precizat Gheorghe Isvoranu. In ceea ce priveste profesorii care si-au primit totusi salariile pentru perioada grevei, ei vor trebui sa aduca banii de acasa.

"Vom vedea care este situatia reala la sfarsitul acestei luni. Atunci vom sti exact cati profesori au luat bani pe perioada grevei. Oricum, directorii, contabilii, portarii si toti cei care au muncit pe perioada grevei vor fi platiti", a mai spus Camelia Gavrila. Scandalul salarizarii profesorilor pe perioada grevei sau pentru recuperarea orelor se pare ca tinde sa devina din ce in ce mai serios. "Astazi, vom cere oficial demisia lui Andrei Marga. Oricum, noi il atentionam pe domnul ministru ca am suspendat conflictul de munca, nu l-am incheiat. In cazul in care conducerea MEN va continua sa abordeze o atitudine ostila fata de aceste probleme, greva poate fi reluata oricand", a mai spus Gheorghe Isvoranu.

spiru andrei marga men gheorghe isvoranu camelia gavrila
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4935 (s) | 22 queries | Mysql time :0.349852 (s)