News Flash:

Sindicatele iesene ameninta cu proteste de amploare

20 Mai 2002
756 Vizualizari | 0 Comentarii
Filialele iesene ale Cartelului Alfa si ale Blocului National Sindical se alatura programului de proteste initiat de consiliile nationale ale celor doua confederatii sindicale. "Pe data de 22 mai, membrii de sindicat ale celor doua confederatii vor picheta Prefectura, intre orele orele 11.00-14.00", a declarat Doru Alexandrescu, liderul BNS.
Dupa pichetarea din fata Prefecturii, conducerea locala a celor doua confederatii va decide modul de desfasurare a mitingului, care a fost programat de data de 30 mai. "Vom urmari ca acest miting sa aiba un impact social foarte mare. Noi avem contacte cu aproape toate sindicatele din intreprinderi. Speram sa avem un numar cat mai mare de participanti la acest protest", a adaugat Alexandrescu.
Revendicarile sindicatelor sunt legate, in primul rand, de scaderea nivelului de trai. "Cerem salarii menite sa ne asigure plata intretinerii, hrana si imbracamintea pentru familiile noastre, precum si reducerea taxelor si impozitelor pentru salariati si angajatori. De asemenea, iesim in strada pentru asigurarea unor pensii echitabile care sa le asigure batranilor plata medicamentelor si a intretinerii", a declarat Ioan Albu, liderul local al Cartel Alfa.
O alta nemultumire a sindicatelor este legata de noua lege a pensiilor."Cerem revenirea la limita de varsta pentru pensionare de 57 de ani pentru femei si de 62 de ani pentru barbati", a precizat Albu.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1426 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018945 (s)

loading...