News Flash:

Sindicatul energeticienilor reactioneaza slab

11 Iunie 2001
531 Vizualizari | 0 Comentarii
BNS picheteaza Prefectura si PDSR

•Angajatii din Sucursala de Distributie a Energiei Electrice Iasi sunt nemultumiti de prestatia parlamentarilor locali •Totusi, liderul de sindicat, Petru Gorea, apreciaza ca o actiune de protest ar fi inoportuna in acest moment

Sansele de a-i convinge pe guvernanti sa mentina la Iasi sediul regional al Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice sunt minime, a declarat ieri Petru Gorea, liderul sindicatului Sinerg din cadrul Federatiei Univers. Pesimista declaratie a fost facuta in contextul in care filiala locala a Blocului National Sindical (BNS) va picheta, incepand de azi, de la ora 14.00, sediul PDSR si al Prefecturii. BNS revendica respectarea pactului social incheiat intre actuala putere si sindicate, modificarea legii pensiilor, modificarea trimestriala a grilei de impozitare, precum si structurarea cu exactitate a categoriilor de munca in functie de conditii. Doru Alexandrescu, liderul filialei iesene a BNS, a mentionat ca se impune sprijinirea sindicatului Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice in actiunea de mentinere in oras a administratiei acesteia. Pe de alta parte, liderul Petru Gorea, nemultumit de prestatia administratiei locale si a parlamentarilor ieseni, a subliniat ca nu este oportuna escaladarea unui conflict de munca vizavi de revendicarea sediului Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice. "Nu se poate declansa o greva generala doar pentru mentinerea la Iasi a sediului Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice. Mi-e frica de o greva spontana. Un asemenea conflict nu ar fi benefic. Nici noi, nici sistemul energetic si nici abonatii nu ar avea nimic de castigat dintr-o greva. Am pierdut pentru ca am fost prea intelegatori si pentru ca nu avem politicieni de marca", a conchis liderul sindical Petru Gorea.
In urma aplicarii programului de restructurare a SC Electrica SA, va fi restransa activitatea tuturor sucursalelor judetene de distributie a energiei electrice, acestea devenind centre de distibutie. In locul sucursalelor judetene, SC Electrica SA va avea in componenta opt sucursale teritoriale. Distributia energiei electrice in judetele Botosani, Neamt, Bacau, Vaslui, Iasi si Suceava va fi coordonata de sucursala teritoriala care va avea sediul la Suceava. Executivul intentioneaza sa materializeze pana la sfarsitul lunii august aceasta etapa in restructurarea SC Electrica SA. In afara de cele opt sucursale de distributie, SC Electrica SA va avea in componenta si o sucursala cu acoperire nationala pentru servicii generale. Respectiva sucursala va ingloba activitatile de proiectare, laborator, reparatii, precum si bazele de materiale. S-a estimat ca prin reorganizarea sucursalelor judetene de distributie a energiei electrice se va reduce cu aproximativ 14.000 numarul angajatilor din domeniu. Majoritatea posturilor care vor iesi din schemele sucursalelor de distributie se vor regasi in organigrama sucursalei de servicii speciale.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018388 (s)

loading...