Actualitate

Sinucidere la Vaslui. Un băiat de 14 ani s-a spânzurat de un cireş din spatele casei sale

Publicat: 10 iun. 2021

Un băiat de 14 ani din comuna Deleni, județul Vaslui, s-a spânzurat de un cireș în spatele casei, joi dimineață, după o ceartă cu tatăl său.

Potrivit presei locale, băiatul avea o relație tensionată cu tatăl său, deranjat de faptul că tânărul petrecea mult timp pe internet. În ultimele zile, conflictul dintre cei doi s-a accentuat, ceea ce l-a determinat pe tânăr să se sinucidă.

Trupul neînsuflețit a fost descoperit chiar de tată.

Tânărul era unul dintre cei mai inteligenți copii din comună și beneficia de bursă de merit, informează ziarul Vremea Nouă.

Acesta mai avea trei frați, iar mama lui suferă de mai mulți ani de depresie.

Trupul băiețelului va fi ridicat azi de la morgă, pentru a fi depus la biserica din Deleni.





Adauga un comentariu