Eveniment-Social

Sistemul contra Cristianei Anghel

Publicat: 10 mai 2013
1

Initial am avut intentia ca astazi sa consacru demersul meu editorial sarbatoririi Zilei Monarhiei, iar titlul ar fi fost „Regele si patria”. As fi pus fata in fata doua sisteme. S-ar fi vazut ca sistemul in care traim este mai mult ticalos decat bun. Dar cazul senatoarei Cristiana Anghel nu-mi da pace pentru ca, si aici, este vorba tot de sistem. Un sistem care incearca sa o zdrobeasca. Si nu e singura in acesta situatie.

Senatoarea PC de Dolj, Cristiana Anghel, ar fi putut fi, inainte de alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, un om cat se poate de obisnuit. Un dascal care se spetea muncind, pe bani putini, pentru a aduce ceva mai multa lumina in mintea unor copii. Dar nu a fost sa fie asa. Cristiana Anghel a simtit ca este ceva mai mult decat atat. Un om care are responsabilitati fata de Cetate. Fata de intreaga comunitate. Fata de natiune.

Atunci cand legile statului, si in primul rand Constitutia, au inceput sa fie grav incalcate sub regimul Traian Basescu, regim care inca nu a sucombat, atunci cand printr-o frauda parlamentara a fost promovata o lege pe care pana si Curtea Constitutionala a gasit-o in neregula, Cristiana Anghel a facut unul dintre cele mai mari sacrificii pe care le poate face un om pentru ceilalti. A intrat in greva foamei pentru saptezeci de zile. Se intampla in 2010. Actiunea ei a starnit, cum era si firesc, un urias ecou. Si reactii pe masura. A fost punctul de declansare al unor demonstratii impotriva regimului Traian Basescu care au cuprins intreaga tara.

Cristiana Anghel a facut mult mai mult pentru victoria USL decat multi dintre corifeii acestei aliante care astazi beneficiaza de numeroase onoruri, de inalte functii in stat, in partidele lor si in Parlament. Anul trecut a candidat pe listele USL din partea PC. In Dolj. Intr-un judet, pana nu demult, basist. Foarte putini i-au dat vreo sansa. A iesit senator din primul tur. Faptul ca avem un Guvern Ponta 2, care beneficiaza de o sustinere de 70 la suta din Parlament, i se datoreaza si acestei doamne.

Ca parlamentar, Cristiana Anghel, se simte inca si mai responsabila decat atunci cand era un simplu dascal. Se lupta, asa cum poate, pentru ca promisiunile USL sa fie onorate. Este nemultumita cand se fac greseli, cand exista abateri de la programul USL sau cand guvernantii devin cinici. Cristiana Anghel deranjeaza sistemul. Sistemul din care, din pacate, intr-o oarecare masura, prea multi reprezentanti USL sunt parte.

Si, astfel, ajungem in situatia stranie in care premierul Victor Ponta, unul dintre corifeii USL, deranjat de criticile senatoarei, cedeaza nervos si, arogant, exclama: „pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”. Chiar daca ulterior isi cere scuze, Ponta a dat semnalul. Iar sistemul porneste ca tavalugul impotriva senatoarei. Este data afara dintr-o modesta camera de oaspeti de la ASE in care statea pentru a nu pune Senatul sa plateasca exorbitantele costuri ale unui hotel, iar masinaria ANI se pune in miscare, doar-doar o va gasi incompatibila. Sau in conflict de interese. Ca sa o manjeasca putin, bravii inspectori ANI informeaza „pe surse” presa basista ca Anghel e luata in colimator.

Este o rusine. Se repeta scenariul Mircea Diaconu. Dar de ce ma mir, de vreme ce pana si Dan Puric este atacat de acelasi sistem!

Sursa: CorectNews





Comentarii
  • Nu ca zic, da’vreau sa spun:

    Super!

    Da de ce nu scrii matale la Arici Pogonici?

    Ar pune botu peste 70% (ca aia -de la Arici Pogonici- de te citesc nu siu ce inseamna un turnator nenorocit)

Adauga un comentariu