Local

Sistemul de transport din zona metropolitană Iași se modernizează. Proiectul are o valoare de 12,6 milioane de lei

Publicat: 18 aug. 2021
Autobuz al Companiei de Transport Public Iași pe străzile din municipiu
Circulația mijloacelor de transport de pe mai multe trasee va suferi schimbări, în perioada desfășurării Raliului Iașului, respectiv 2 – 5 septembrie 2021

Un nou proiect legat de modernizarea sistemului de transport din zona metropolitană Iași a fost avizat de plenul Consiliului Local. Proiectul are o valoare de 12.6 milioane de lei și presupune amplasarea în mijloacele de transport public a unor computere de bord și sisteme de numărare a pasagerilor

Consiliul Local a aprobat în ședința din 17 august 2021 un proiect de hotărâre privind un sistem pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași. Investiția prevede achiziția a 148 de computere de bord, 490 de validatoare duale, 197 de sisteme de numărare a pasagerilor și 296 de comutatoatre pentru mijloacele de transport în comun. Astfel, plenul Consiliului Local a avizat documentația ce stă la baza studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru acest proiect.

Sistem pentru transportul din zona metropolitană Iași

Proiectul a fost avizat inițial la finalul anului 2018, însă acum au apărut o serie de modificări în lista de investiții.

„Modificarea va acționa asupra unor prevederi din hotărârea Consiliului Local 600/ 20 decembrie 2018, întrucât, de la acea dată și până în prezent, au intervenit schimbări în calitatea tehnică a echipamentelor care urmează a fi procurate în cadrul sistemului e-ticketing. Prin urmare, valoarea investiției va rămâne aceeași, operându-se modificări doar în privința tipului și numărului de echipamente și dotări necesare implementării proiectului”, au menționat cei de la Primăria Iași.

Primele discuții despre acest proiect au fost inițiate încă din 2017, investiția fiind inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană.

Investiție de milioane de lei în noul proiect al Primăriei

Conform documentației care stă la baza proiectului, valoarea totală a investiției este de 12,6 milioane de lei (2,5 milioane de euro). Costurile de investiție vor fi eșalonate conform graficului de implementare. Astfel, în 2021 se vor aloca 217.591 lei, în 2022 se vor aloca 7,2 milioane lei, iar în 2023 se vor aloca 5,1 milioane de lei.

„Componenta de dispecerat a noului sistem va cuprinde un sistem de integrare plată SMS, sistem de control a titlurilor de călătorie, un sistem integrat de comunicații. Proiectul cuprinde și un sistem de management de flotă, integrare carduri cu sistem bike-sharing, sistem de emitere carduri de călătorie și echipamente pentru autobază”, au mai spus cei de la Primăria Iași.

Nou proiect în ședința de Consiliu Local

Consiliul Local a mai avizat în ședința din 17 august 2021 un proiect legat de alocarea a 3,2 milioane de euro pentru modernizarea liniei de tramvai de la limita municipiului Iași până la rondul Dancu, comuna Holboca. Proiectul pentru transportul din zona metropolitană Iași vine în continuarea lucrărilor de la linia de tramvai din Tătărași. De această dată, lucrările vizează reabilitarea tronsonului până la rond Dancu, investiție care va fi cuprinsă în proiectul finanțat cu fonduri europene aflat deja în implementare. În acest caz, ruta limită Iași – rond Dancu va fi refăcută pe o lungime de 650 de metri.





Adauga un comentariu