National

Sistemul medical, blocat de COVID-19, pune în pericol românii care au nevoie de transplant! Viața lor depinde de o listă de așteptare

Publicat: 20 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sistemul medical blocat de COVID-19 pune în pericol românii care au nevoie de transplant Viața lor depinde de o listă de așteptare
Pacientul a rămas cu leziuni după operație, familia făcând sesizări la conducerea spitalului

Pandemia a făcut din sistemul medical o portiță spre vindecarea bolnavilor de COVID-19, iar pacienții care suferă de afecțiuni grave au fost dați uitării. Acest lucru i s-a întâmplat și lui Ionuţ Anghel, care are o boală pulmonară obstructiv – cronică, o afecţiune foarte gravă, care îi pune viața în pericol cu fiecare secundă care trece.

Afecțiunea de care acesta suferă îi provoacă inima să bată extrem de repede, iar aparatul care îl ajută să trăiască este un „concentrator de oxigen”, fără de care nu ar reuși să facă niciun pas.

„Astăzi, nu ştiu dacă se vede, eu am un puls regulat de 115 bătăi pe minut, eu am impresia că inima mea aleargă permanent, nici seara nu pot să mă odihnesc din cauza acestui puls. Butelia din spate este pentru momentele de criză majoră, eu când am acele crize de tuse pur şi simplu tuşesc până când rămân fără aer”, a spus Ionuț Anghel.

Sistemul medical, blocat de COVID-19, pune în pericol românii care au nevoie de transplant! Viața lor depinde de o listă de așteptare

Singura șansă pe care o are Ionuț în acest moment este un transplant pulmonar, pe care îl așteaptă de mai bine de un an. Din cauza pandemiei cu noul coronavirus, multe centre pentru donare multi-organ nu pot accepta operațiile de transplant.

Un centru pentru un astfel de transplant există la secția de ATI a Spitalului Sfânta Maria din Capitală, însă aceasta este închisă, din cauză că mai mulţi medici sunt infectați cu SARS-CoV-2.

Procedurile durează, însă speranța lui Ionuț, dar și a altor români aflați într-o situație asemănătoare, se găsește în Italia.

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), dr. Radu Zamfir, spune că, în prezent, două centre de transplant pulmonar de adulţi au confirmat în scris sprijinul pentru pacienţii români care nu pot fi transplantaţi în ţară, iar un centru de transplant pulmonar pediatric a confirmat acelaşi lucru.

„Paşii până la realizarea demersului este realizarea unui acord între ministerele Sănătăţii dintre cele două ţări şi apoi un acord între agenţiile de transplant prin care se pun la punct detaliile tehnice şi logistice”, a spus Zamfir.

Medicul a mai adăugat că Agenţia Naţională de Transplant a propus chiar o modificare a Legii Sănătăţii. Prin aceasta, se poate permite, pentru transplantarea în alt stat a unui pacient român, oferirea unui organ în compensare de la un donator român.

În momentul de față, pe lista de aşteptare, sunt 29 de oameni care au nevoie de un transplant de inimă, 402 unul de ficat şi peste 3000 unul de rinichi.

Părinții care nu aud refuză să facă implant cohlear copiilor! Conf. dr. Luminița Rădulescu: „Este o cultură a surzilor. Dacă ei nu aud, să nu audă nici cei mici”

Medicii de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, unitatea medicală unde se fac aceste operații, povestesc că se confruntă cu situații greu de imaginat. Conf. dr. Luminița Rădulescu spune că părinții care nu aud refuză ca cei mici să beneficieze de șansa de a avea un implant cohlear care i-ar putea ajuta

Conf. dr. Luminița Rădulescu, șefa clinicii ORL de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, povestește că părinții care nu aud din naștere refuză cu îndârjire să facă un implant cohlear copiilor. Aceștia merg pe principiul că implantul cohlear le strică cultura. Se simt oameni normali și nu consideră faptul că nu pot auzi ca fiind un handicap. Învață să citească semne specifice și pe buzele vorbitorului.

„Nici nu vor să audă. Mulți sunt chiar agresivi dacă le propunem o astfel de intervenție. Este greu de comunicat cu acești părinți”, spune conf. dr. Luminița Rădulescu.

Adauga un comentariu