National

Situația devine mai rea pe zi ce trece! Încă zece școli au intrat în scenariul roșu

Publicat: 24 sept. 2020
344 de unități de învățământ au intrat în scenariul roșu! Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației
344 de unități de învățământ au intrat în scenariul roșu! Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației

Zece școli au trecut în scenariul roșu doar în ultimele două zile, începând să ţină cursuri exclusiv online. Potrivit datelor transmise joi de Ministerul Educației, la acest moment elevii din 313 unităţi de învăţământ din România fac cursuri doar online.

Ministerul Educației a anunțat joi că, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează un număr de 12.838 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 4.505 unități de învățământ sunt în Scenariul 2 (S2) care presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protective.

Situația devine mai rea pe zi ce trece! Încă zece școli au intrat în scenariul roșu

313 unități de învățământ se află în Scenariul 3 (S3) care presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Propunerile de scenarii şi, implicit, de schimbare a acestora, sunt făcute de consiliile de administraţie din fiecare școală în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice făcute de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Ministerul Educației reaminteşte că, potrivit normelor în vigoare, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate – numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Alte trei unități de învățământ din Iași au cerut suspendarea orelor de curs în modalitatea „față-n față”

Având în vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, în urma confirmării pozitive cu COVID-19 a trei elevi, trei unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă, începând de mâine, 25.09.2020.

„Menţionăm că toate aceste solicitări au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, urmând ca decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU.”, potrivit Direcției de Sănătate Publică Iași.

Ce unități de învățământ au solicitat suspendarea cursurilor

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis astăzi, 24 septembrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul Inspectoratului Județean Iași și al Direcției de Sănătate Publică pentru :

– suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte o clasă din următoarele școli – Școala Postliceală Sanitară „Gr. Ghica Vodă”, Iași, Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, Școala Profesională Lespezi, structura Școala Primară Dumbrava – , și trecerea la activități online.





Adauga un comentariu