Actualitate

Situație critică pentru trei spitale din Iași! Trei cadre medicale au fost depistate cu coronavirus și alți zeci de angajați au fost trimiși acasă

Publicat: 27 mart. 2020

Situație dificilă pentru trei mari spitale din Iași. Trei cadre medicale au fost diagnosticate cu noul coronavirus și alți zeci de angajați au fost trimiși în auto-izolare după ce au intrat în contact cu aceștia. Situația se înrăutățește de la zi la zi. Cei care luptă în linia întâi în bătălia cu coronavirus cad unul câte unul. Unii ar spune că e vorba de faptul că nu există suficiente materiale de protecție, alții că pacienții nu declară că ar putea fi suspecți de infectarea cu COVID-19, din varii motive.

Ieri (n.r.- 26 martie), Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunțat faptul că trei cadre medicale ieșene au fost depistate cu coronavirus. Primul caz a fost deja mediatizat, și este vorba despre reputatul medic oncolog Lucian Miron de la Institutul Regional de Oncologie Iași. Cel de-al doilea cadru medical este medic angajat al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași care, venind dintr-o deplasare din străinătate, s-a izolat imediat la domiciliu. Când a observat apariția simptomelor specifice, a solicitat testarea pentru COVID-19. Autoizolându-se în timp util, acesta nu a apucat să intre în contact cu alte cadre medicale din cadrul Spitalului, așa că reprezentanții DSP Iași nu vor întocmi ancheta epidemiologică în unitatea medicală.

Zeci de contacți intrați în autoizolare

DSP Iași a anunțat că cel de-al treilea caz de coronavirus în rândul cadrelor medicale este reprezentat de o angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” – Secția de Gastroenterologie. Aceasta este contact al unui pacient transferat de la Suceava, declarat pozitiv ulterior internării. Surse ale redactorilor cotidianului „Bună Ziua Iași” susțin faptul că este vorba despre o asistentă medicală. Pentru că aceasta nu a știut că este purtătoarea noului coronavirus, a continuat să se prezinte la locul de muncă, fapt ce a determinat reprezentanții DSP Iași să trimită în autoizolare alte cadre medicale.

Toți contacții acestui cadru medical sunt izolați și testele sunt în curs de realizare. Mai precizăm că pentru situația de la Secția de Gastroenterologie au fost prelevate un număr de 59 de probe, dintre care 52 au fost negative, iar 6 probe sunt în lucru. De asemenea, sunt în curs de prelevare un număr de 13 probe. Toți contacții stabiliți prin ancheta epidemiologică sunt izolați.



loading...

Adauga un comentariu