Economic Local

Situație disperată! Antreprenorii din Iași înscriși în Măsura 1, anul trecut, trebuie să dea înapoi statului 260.000 de euro. Nu au depus la timp raportul privind achizițiile

Publicat: 17 nov. 2021
Număr de call-center unde pot suna antreprenorii din Iași
Un număr de 130 de antreprenori din Iași care au luat banii în Măsura 1 trebuie să returneze sumele primite. Se pot reînscrie în Măsura 1, a doua sesiune de depunere, doar dacă au returnat banii primiți

Un număr de 130 de antreprenori din Iași care au luat 2.000 de euro, în Măsura 1, anul trecut, trebuie să dea banii înapoi. Nu au depus în termenul stabilit, de 90 de zile, raportul privind achizițiile făcute cu banii obținuți în program. Singura soluție este să returneze banii și să se reînscrie în etapa a doua a programului, ce se derulează până la 23 noiembrie 2021

Beneficiarii de microgranturi din Iași, din ediția 2020 a Măsurii 1, trebuie să returneze cei 2.000 de euro primiți. Fiecare antreprenor trebuia să depună în termen de 90 de zile de la primirea banilor raportul de progres pentru cheltuielile efectuate. Mulți au uitat să-și îndeplinească obligația de a transmite raportul. De asemenea, în același termen de maximum 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar, acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres (Anexa 8), sub sancțiunea recuperării ajutorului acordat.

În cazul în care Agenția pentru IMM-uri constată că nu se depun documentele sau nu semnează contractul de finanțare până la termenul limită prevăzut, solicitanții primesc decizie de respingere, transmisă automat de către aplicație. Astfel, din cei 1.112 beneficiari din Iași în Măsura 1, un număr de 130 de beneficiari trebuie să dea înapoi 260.000 de euro. Singura soluție este să returneze banii și să se reînscrie în etapa a doua a programului, ce se derulează până la 23 noiembrie 2021.

PFA-urile, I.I-urile și cabinetele medicale pot să obțină ajutorul în valoare de 2.000 de euro, pentru pierderile provocate de pandemia COVID-19

Beneficiarii din Iași care au primit notificare de rambursare a grantului acordat în cadrul primei sesiuni a Măsurii 1 trebuie să returneze 9.679 lei în contul de grant deschis la bancă, pentru a putea, ulterior, solicita, din nou, finanțarea, prin reînscrierea în cadrul celei de-a doua sesiuni a Măsurii 1. Antreprenorii din Iași s-au înscris deja pe site-ul Ministerului Economiei. Rareș Șerban, antreprenor din Iași care trebuie să returneze banii, spune că va plăti.

„Am fost notificat și voi returna banii. Eu am luat granturile, dar am uitat de acest raport. Mulți au uitat. Poate trebuia să ne anunțe cineva prin e-mail că trebuie să depunem documentele la termen. Nu mă mai înscriu în sesiunea 2”, susține Rareș Șerban.

Ministerul Economiei și agențiile regionale oferă consiliere prin intermediul sistemului de call-center disponibil, cu 24 de stații active, la numărul: 0219059.

Lista cheltuielilor care pot fi decontate prin Măsura 1

Firmele din Iași pot deconta, prin Măsura 1, cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.

O condiție pentru PFA-urile sau cabinetele medicale individuale (CMI)-urile implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 este să completeze o adeverință-formular și să o încarce în aplicația de înscriere, emisă de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană. De asemenea, cheltuielile privind chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare, sunt cheltuieli eligibile. Un alt program prin intermediul căruia antreprenorii afectați de pandemia COVID-19 au obținut ajutoare financiare este Măsura 2. Noi plăți au fost făcute către beneficiarii din Iași, fiind virată până acum în conturi suma de 148 de milioane de lei.





Adauga un comentariu