Titlurile zilei

Situație halucinantă la Spitalul „Socola”! 13 șefi de secții, puși pe funcții cu încălcarea gravă a legii!

Publicat: 20 mai 2022
_____ Vizualizări 29 Comentarii
Situație halucinantă la Spitalul Socola 13 șefi de secții puși pe funcții cu încălcarea gravă a legii
Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași publica în Revista „Viața Medicală”, nr. 15, din 15 aprilie 2022, anunțul de scoatere la concurs a funcțiilor de medic șef de secție pentru toate cele 13 secții ale spitalului

Situație halucinantă la Spitalul „Socola”, unde au loc ilegalități greu de imaginat. Managerul spitalului, dr. Cristina Dobre, a prelungit, în mod ilegal, contractele de administrare ale tuturor celor 13 șefi de secții, începând cu data de 8 aprilie 2022 până la ocuparea funcției prin concurs. Astfel, se încalcă Legea 70/2022, care prevede ca numirile interimare în posturile și funcțiile vacante se pot face până la încetarea stării de alertă și pot fi făcute pentru cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă. În urma acestei situații absolut halucinante, unitatea medicală suferă prejudicii economice importante, salariile pe care le încasează șefii de secție fiind mult mari decât cele încasate de medicii primari psihiatrie.

Dr. Carmen Mucenica este unul dintre cei 13 medici șefi de secție cărora dr. Cristina Dobre le-a prelungit contractele în mod ilegal. Aceasta a fost angajată ca medic primar psihiatrie, cu contract de muncă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, însă în anul 2017, ca urmare a promovării concursului de medic șef de secție, contractul de muncă a acesteia cu Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri a fost suspendat pe durata ocupării funcției de șef de secție.

După emiterea deciziei nr. 305/07.04.2022, dr. Carmen Mucenica a solicitat o resuspendare a contractului de către Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, până la „ocuparea prin concurs a funcției”. Cu acest prilej, managerul spitalului, Victor Idriceanu, i-a semnalat ilegalitatea numirii sale atât ei, cât și managerului Spitalului „Socola”, dr. Cristina Dobre.

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași a scos la concurs șefiile de secții fără aprobare din partea Ministerului Sănătății

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași publica în Revista „Viața Medicală”, nr. 15, din 15 aprilie 2022, anunțul de scoatere la concurs a funcțiilor de medic șef de secție pentru toate cele 13 secții ale spitalului. Publicarea anunțului în „Viața Medicală” s-a făcut însă fără avizul Ministerului Sănătății, în subordinea căruia se afla Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, și fără un acord din partea Colegiul Medicilor Iași, încălcându-se astfel Ordinul Ministerului Sănătății (OMS) 1406/2006. Institutul  de Psihiatrie „Socola” Iași a solicitat avizul Ministerului Sănătății pentru organizarea concursului, dar acesta nu a fost primit nici până în prezent.

Acestea nu sunt singurele nereguli în legătură cu anunțul publicat în „Viața Medicală”, deoarece acesta nu cuprinde nici condițiile pe care le oferă unitatea medicală, tematica de concurs și, inițial, nu era precizat nici cuantumul taxei de concurs, aspecte obligatorii prevăzute în articolul 15 din Ordinul nr. 1406 din 16 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu din unităţile sanitare publice.

Ulterior publicării anunțului, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, dr. Cristina Dobre, prin decizia nr. 330/21.04. 2022, stabilea ca taxa de concurs să fie de 1.000 de lei, aceasta fiind publicată și pe site-ul unității medicale.

Cu toate acestea, candidații la concurs nu știu nici până astăzi bibliografia concursului, ci doar faptul că proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă, iar proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist.

Până acum, nu este stabilită comisia de examinare, comisie care în baza articolului 16 din OMS 1406/2006, trebuia să primească de la managerul unității medicale dosarele candidaților înscriși la concurs.

Situație halucinantă la Spitalul „Socola”: 5 medici încasează, lunar, în mod fraudulos venituri cu 7500 de lei mai mari

Toate aceste nereguli au fost comise pentru a acoperii ilegalitatea celor 13 decizii din data de 7 aprilie 2022, prin care conducerea spitalului a prelungit  contractele de administrare ale șefilor de secție în mod ilicit.

Prelungirea ilegală a contractelor a adus mari prejudicii economice unității medicale, deoarece, în cazul medicilor șefi de secție, care au integrare clinică (sunt angajați cu jumătate de normă) veniturile încasate în mod ilegal cresc cu 7.500 lei lunar net.

Medicii care vor beneficia de acest spor salarial în mod fraudulos sunt: prof. dr. Cristian Ștefănescu, conf. dr. Andreea Silvana Szalontay, conf. dr. Romeo Dobrin și conf. dr. Șerban Turliuc.

În schimb, medicii șefi de secție, care au contract de muncă cu normă întreagă, ca urmare a prelungirii numirii interimare ca șefi de secție, vor primii 5% în plus la salariul de bază.

Contractele de administrare ale tuturor șefilor de secții au fost prelungite, în anul 2020, în baza legii nr. 55 din 15 mai 2020, care prevedea, la articolul nr. 11, măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

„Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății se face prin ordin al ministrului Sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă. Numirea în cadrul unităților aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății se face prin act administrativ al conducătorului instituției sau al unității angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statutul de funcții, și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă”, se arată în lege.

Au fost făcute două prelungiri ale contractelor de administrare în temeiul articolului 185 din Legea 95/2006: „Contractul de administrare poate fi prelungit la expirarea acestuia pe o perioadă de 3 luni, de maximum 2 ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcției”. Prin legea 70/2022 s-a prevăzut ca numirile interimare în posturile și funcțiile vacante se pot face până la încetarea stării de alertă și pot fi făcute pentru cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași încalcă legislația în vigoare, deoarece numirile interimare în funcția de șef de secție s-au făcut la 30 de zile de la încetarea stării de alertă și s-au făcut pe o perioadă nedeterminată, până la ocuparea prin concurs a funcției și nu pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, așa cum prevede legea.

În urma verificării dosarelor de concurs, toți cei 13 șefi de secție au fost admiși, urmând să susțină proba scrisă și proba clinică.

Dr. Carmen Mucenica a rămas și fără șefia Secției exterioare psihiatrie I Cronici Bârnova și fără postul din cadrul Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri

Situația dr. Carmen Mucenica relevă cel mai bine ilegalitatea comisă de conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași cu privire la prelungirea șefiilor de secții. Astfel, prin decizia nr. 305/07.04.2022, a fost prelungit contractul de administrare a dr. Carmen Mucenica drept medic șef de secție în cadrul Secției exterioare psihiatrie I Cronici Bârnova.

În acest timp Carmen Mucenica era angajată ca medic primar psihiatrie cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri. Ca urmare a promovării concursului de medic șef de secție, în anul 2017, contractul de muncă al acesteia cu Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri a fost suspendat pe durata ocupării funcției de la Secția Exterioară Psihiatrie Cronici I Bârnova.

După emiterea deciziei nr. 305/07.04.2022, dr. Carmen Mucenica a solicitat o resuspendare a contractului de către Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, până la „ocuparea prin concurs a funcției”. Conducerea Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, jr. Victor Idriceanu, a sesizat ilegalitatea deciziei nr. 305/07.04.2022 și a refuzat să suspende contractul de muncă al dr. Mucenica, totodată, anunțând conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași de ilegalitatea comisă.

În consecință, dr. Cristina Dobre a anulat decizia nr. 305/07.04.2022, însă nu și pe celelalte 12. Deoarece, dr. Carmen Mucenica nu s-a prezentat la muncă nici după ce Victor Idriceanu i-a prezentat situația, acesta a fost concediată de la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri.

Toate aceste decizii sunt semnate de consilierul juridic Ionel Lucian Sandovici, care, deși este absolvent al Facultății de Drept, nu este înscris în Colegiul Consilierilor Juridici, așa cum prevede Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași a evitat să ofere un răspuns referitor la situația halucinantă a numirilor ilegale a celor 13 șefi de secție, precizând că vor respecta art. 7, alin. 1, din Legea 544/2001, adică vor da niște răspunsuri în termen de 30 de zile.

Comentarii
  • Gasiti pe site ul MS daca cautati toate documentele si curios chiar si anuntul dat in ziarul respectiv…. Oare Putin e vinovat pt toate astea ?

  • Din câte știu individa a fost managera și la Spital Recuperare, Spital Elena Doamna și acum a ajuns la Spital Socola.
    Am trei întrebări:
    1. A profesat măcar o singură zi ca medic???
    2. Este un exemplu despre cum să ajungi parlamentar la redistribuire votată de aproximativ 100 de alegători, să fii prietenă cu Udrea penala și să conduci spitale importante???
    3. Mii de medici tineri parasesc țara din cauza celor ca ea???
    Aștept răspunsurile d-voastră și apoi vă dau detalii drspre ce face individa asta!

  • Si cum ai ajuns Pita la aceasta concluzie ? Ti au luat tie ceva ? Exista ceva dovezi ? Apropo, daca ai concediu medical poti sa scrii comentarii ?

  • Traiasca Saramet ! Sa ii dea Sanatate ca mult bine a mai facut oamenilor. Concediu aproape 2 ani platit ca si cum ar fi muncit. Traiasca domnu cu legile ca daca se duce la procese mai facea si institutul de ras, traiasca sotia lu nenea cu legile ca buna mai e tanti !!

  • Traiasca Saramet ! Sa ii dea Sanatate ca mult bine a mai facut oamenilor. Concediu aproape 2 ani platit ca si cum ar fi muncit. Traiasca domnu cu legile ca daca se duce la procese mai facea si institutul de ras, traiasca sotia lu nenea cu legile ca buna mai e tanti !!

  • Sa vezi cand DNA ul ramane fara oua si vin si ridica pasarile ca sa aiba oua prrmanent ce comedie o sa fie…. Te kaci pe tine de ras cand incepe sa explice ca de fapt de vina e horoscopul, ca venus si saturn fac conjuctie cu uranus si berbecul e indragostit de mana ursului, pardon laba ursului…

  • Dna Dobre a facut parte din gasca PDL si a fist unul din parlamentarii care votat diminuarea salariilor si pensiilor cu 25%.
    RUSINE EI!
    Bine ca si-a mobilat biroul cu mobila excesiv de scumpa,de la Mobexpert…
    Iubitoare de lux ,mai putin de oameni aflati in suferinta!

  • Mai l*aba trista, daca tu esti in suferinta, esti pt ca ai ascultat de a ta dama care te a pus sa faci prostii. Cand s a renovat camera de garda (650€//mp de RENOVAT nu construit ) ca sa fie conditii de f*tu* nu te am auzit sa te plangi, ba chiar te ofereai sa stai cu copii si sa faci mancare, cat cineva muncea de zor sa ajute la eliminarea de hormoni ai fericirii….

  • Mi se pare mie sau a racit cumatrul dnului sef sectie Dobrin ? Curios ca au aparut cele doua nume de zei in acest articol. Cred ca are febra si e bolnav, ma refer la sursa din spital …insanatosire grabnica si pomana frumoasa

  • De la moartea prof.Boisteanu,Socola e in cadere libera.Numai manageri numiti politic,care mai de care mai hit,curvar si golan.Singurul care a facut exceptie de la calitatile sus mentionate a fost bietul L.Burlea,evident si ala consiliat de aceeasi penala Grecianu.
    Pana cand panarama condamnata cu suspendare nu va pleca din spital(ORI PENSIONATA ORI IN CATUSE),spitalul se va confrunta cu mizerii si nereguli.

  • Daca vine dna sa-l ia pe oprisanu,ca ala a distrus la propriu spitalul!
    Nenea ala se uita mult la filme sf si desene animate,care ii plac atat de mult(infantilismul,deh),incat se identifica cu personaje din ele…Mai nou,bietul de el,se crede Vander Dart,cand de fapt el e Pinochio sau baba Cloanta cotoroanta.

  • Imi puteti spune toti astia din comentarii pe ce va bazați cand acuzați? Ati vazut voi actele ? Stiti cu ce se mananca ? Ati pus macar vreodata pana pe un act sa il citiți ? V-ati asuma o zi din viata voastra niste responsabilități ? Sau doar stiti sa dati cu gura pe baza unui articol de ziar ce nu are informatii veridice ? De Oprișan ați uitat, nu ? Considerat unul din cei mai bogați medici din tara dupa ce a fost manager la Socola. Vedeti-va de treburile voastre, ca e mai bine. A fost d-na Dobre mai mult bine ca manager la spitale decat o sa faceti voi in toata viata asta.

  • Da . Oprisanu a inceput cu punerea in functii a tuturor neamurilor si rapandulelor cu care umbla. ce va mirati?

  • Da de ce va mirati? La Consiliul Judetean cine a ajuns sef serviciu sau director? La Apele Romane? La Scoala de Arte? La Directia Agricola? Ce este diferit? Numai pile si agramati neamuri, cumetri, nasi, fini…

  • Băi comentacilor…că altfel nu pot să vă spun. La voi oricine ajunge într-o funcție considerați că a fost pus de X sau de Y. Vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acri, știu. N-aveți habar de viața voastră, dar sunteți conspiraționiști și comentaci. S-a dat un examen pe baza unui proiect, au fost și contestații (stați făr’ de grijă) și d-na Dobre a câștigat pe merit și pe baza priceperii. Mai verificați informațiile. Nu vi se pare suspect că a apărut Știrea într-un ziar de scandal, plin de minciuni ?????

  • In primul rând tre să lămurim:
    Această Dobre e doamnă?!!!
    Știu că are școala vieții…la greu fetița, a umblat din spital în spital…
    De altfel, asta e școala care îți trebuie neaparat ca să fii șef de spital?

  • Fraților Dobre e doamnă?! Are școală?!
    Știu că are școala vieții, doar a umblat din spital în spital, iar asta e cea mai importantă școală ca să fii manager la noi!!!

  • Ce sa iti povestesc,.hormonii fericirii,auzi la tine!Dar marele sex simbol oprisanu care dona lichid seminal la toate rapanoasele doritoare de functii si posturi caldute nu-si vede barna din ochi?
    Ohooo,cate proaste are Socola!Castigatoarea la puncte insa ramane blonda de la 2F.

  • Din nefericire pentru tine, are mai multă școala decât tine și posibil mai multă decât tot neamul tău. Voi cunoașteți persoanele doar din presă și mai mult decât atât, față în față nu a-ți fi în stare să spuneți ceva. Noroc de anonimatul ăsta din comentarii.

  • Socrul acestei Dobre, poreclită doctor, a lucrat inginer la CFR și bun buchet a mai fost acolo…..colegii spun că îi cam plăceau femeile, beuturica…meserie ce mai, băiat de băiat!
    El a bagat-o pe Nora sa în politică și i-a dat și pânica…
    Altfel ea este un NO NAME…!

  • O coruptie de nedescris la Spitalul Socola…cadre medicale cu salarii foarte mari si nici nu si dau interesul pentru ingrijirea bolnavilor…
    O mafie care cu greu mai poate fi starpita..singurii care sufera sunt pacientii care stau in conditii inumane…neîngrijiti..in pavilioane antice..mancare li se da ca la porci…
    Traiesc acum bine si se falesc …dar v a veni vremea cand la toti le va iesi pe ochi bataia de joc fata de pacienti…
    Dunmnezeu e mareeeee!!! si va vede pe toti…cadre medicale infecte…
    Sunteti mai bolnavi decat proprii pacienti….
    Sper cand nu veti mai fi…sufletele voastre sa ramana blocate in mizeria de spital si sa traiti vesnic suferinta pacientior pe care i ati tratat.

  • Dar de curva Moldovei popeanu care habar nu are de nimic decât sa fure mâncarea și resturile de la pacienți asa a ajuns sa va spună colegii fura tot ce prinde ca doar are 3 copii cu trei tați ca printre Carpați o mare golanca a fost la viata ei acuma sa retras la depou

Adauga un comentariu