Local

Slujba de hirotonie a Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iașilor – Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul – GALERIE FOTO / LIVE VIDEO

Publicat: 07 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Slujba de hirotonie a Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iașilor - Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul - GALERIE FOTO  LIVE VIDEO
Slujba de hirotonie a Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iașilor - Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul

Slujba de hirotonie a Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iașilor – Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul are loc la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cuvântarea lui IPS Teofan

„Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Domnule Prefect,

Domnule Primar,

Domnule Președinte al Consiliului Județean,

Domnule Rector,

Distinși comandanți și ostenitori ai Armatei şi ai Poliţiei române,

Iubiți frați preoți și cuvios cin monahal,

Dreptmăritori creștini,

‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.’

(Matei 25, 34-36)

Cuvântul Domnului Hristos din Evanghelia de azi, adresat bineplăcuților Săi de la sfârșitul veacurilor, este cuvântul cel mai așteptat de oameni. Acest cuvânt definește viața pământească a omului și deschide perspectiva luminoasă a veșniciei. Este cel mai simplu, cel mai complet cod de legi, normă de viață, element de raportare, cu urmări, nu numai pentru aici, ci și pentru veșnicie. Totul este axat pe relația cu semenul din vecinătate sau aflat departe.

Lupta pentru așezarea vieții în conformitate cu această mărturisirea Domnului Hristos este strădania fiecărui creștin, fiecărui preot, fiecărui monah, dar, mai presus de toți, este osteneala de zi și de noapte a arhiereului.

Flămânzii acestei lumi sunt, ar trebui să fie, durerea inimii arhiereului. Însetații lumii sunt, ar trebui să fie, frământarea fără odihnă a minții arhiereului. Străinii și cei lipsiți de haină, bolnavii și cei din temniță ocupă, ar trebui să ocupe, întreg conținutul inimii, minții și sufletului arhiereului.

Această lucrare este împlinită prin mai multe căi. În primul rând, săracul concret, întâlnit în familiile cu mulți copii, în cel bătrân, cel bolnav, cel singur, cel izgonit, în cel străin, cel deznădăjduit și în cei asemenea lor sunt, ar trebui să fie, frații cei mai iubiți și surorile cele mai apropiate ale arhiereului.

În strădania sa de a fi împreună cu văduva și orfanul acestei lumi, arhiereul este ajutat de preoții și mirenii parohiilor din eparhie. Ajutorul individual și cel acordat prin instituții bisericești specializate în domeniul carității constituie parte importantă a lucrării arhierești; parte importantă, dar nu exclusivă. Cuvântul Sfântului Apostol Petru: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese (Faptele Ap. 6, 2) arată că slujirea celui sărac și sărman este așezată pe seama diaconilor, preoților de parohie și a creștinilor mireni, sub coordonarea arhiereului. Acesta, ca urmașal Sfinților Apostoli, este îndatorat, în primul rând, a stărui în rugăciune şi în propovăduirea cuvântului(Faptele Ap. 6, 4).

Rugăciunea și propovăduirea cuvântului credinței constituie partea esențială a slujirii arhierești. Aceasta tot ca împlinire a cuvântului Domnului Hristos: Căci flămând am fost şi Mi aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi aţi dat să beau (Matei 25, 35). Flămânzii și însetații, străinii și cei fără haină, bolnavii și întemnițații nu sunt doar cei lipsiți de hrană, apă, patrie, haină, sănătate sau libertate.Sunt și cei flămânzi de cuvântul lui Dumnezeu, cei însetați după apa cea vie a unui sens în viață, cei înstrăinați de la dreapta credință, cei dezbrăcați de orice lumină și nădejde, cei cu multe răni pe suflet și cei întemnițați în lanțurile patimilor.

Spre aceștia se îndreaptă, ar trebui să se îndrepte, îndeosebi mintea și inima arhiereului. Lucrare grea, dar absolut necesară. Pentru a fi îndeplinită, arhiereul este chemat să înțeleagă că poate hrăni, adăpa, îmbrăca sau însănătoși pe altul, în măsura în care el se hrănește cu pâinea cea spre ființă, Hristos, în măsura în care este adăpat cu apa cea vie a Duhului Sfânt, în măsura în care este îmbrăcat cu haina smereniei, simplității și pocăinței, în măsura în care se luptă pentru vindecarea cauzată de rănile propriilor păcate și în măsura în care dobândește libertatea prin dezrobirea de patimi.

Mărturisirea unui mare ierarh ortodox din veacul al 19-lea, Sfântul IgnatieBriancianinov, estegândul de căpetenie al arhiereului în lucrarea sa: „Hrănind cu Cuvântul lui Dumnezeu sufletul său flămând, adăpându-l cu simțăminte care vin de la Duhul Sfânt, ferindu-l de pierzătoarea rătăcire a feluritelor chipuri ale păcatului[…], îmbrăcându-l cu fapte bune, vindecând (rănile) păcatelor prin mărturisire[…], scoțându-se din temnița cugetării celei trupești[…], unul ca acesta va fi socotit ca și cum ar fi făcut toate acestea Domnului Hristos” .

În același duh, Sfântul Simeon Noul Teolog mărturisea cu mult înainte, zicând: „Dacă nu va face cineva în el însuși toate acestea și nu va hrăni și adăpa pe Hristos (Cel din el), niciun folos nu va avea din toate pe care le face numai săracilor, iar pe sine însuși se trece cu vederea, lăsându-se nehrănit și gol de dragostea lui Dumnezeu” . Același dumnezeiesc Simeon, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc în curând 1000 de ani, așază în gura lui Hristos următoarele cuvinte: „M-ați hrănit pe Mine, care flămânzeam de mântuirea voastră, prin lucrarea poruncilor Mele, M-ați adăpat, M-ați îmbrăcat, M-ați cercetat și ați venit la Mine (Matei 25, 35-36), curățind inimile voastre de toată întinăciunea și murdăria păcatului” .

Preasfințite Părinte Episcop Nichifor,

Pornind de la cuvântul Domnului Hristos din Evanghelia de astăzi, am încercat să așez în fața Preasfinției Voastre chipul arhiereului spre care să tindeți. Nu vă va fi ușor. Greutățile cu care ne confruntăm noi, arhiereii de față, de mulți ani, vor fi prezente și în crucea vieții Preasfinției Voastre. Da, veți avea parte de multe bucurii în slujirea arhierească. În același timp, vor veni și asupra Preasfinției Voastre valuri și vânturi, fulgere și trăsnete. Să țineți, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „nădejdea pusă înainte […] ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător” (Evrei 6, 18-20). Acolo, dincolo de catapeteasmă, adică în Liturghie și în rugăciunea chiliei monahale, să alergați neîncetat la preadulcele „Nume al lui Iisus, cheia tuturor darurilor, prin care se deschide nouă ușa vistieriei lui Dumnezeu” , după cuvântul Sfântului Isaac Sirul. Dincolo de această ușă, veți avea parte de „preoția minții, care este […] viețuirea omului lăuntric” . Acolo veți avea „gustul simțirii” lui Dumnezeu  și veți respira „ceva din aerul vieții celei noi” .

Din sfântul altar și din liniștea chiliei, veți coborî din nou în cetate. Nu veți coborî singur, ci împreună cu Dumnezeu cu care v-ați aflat în intimitatea altarului și a chiliei.

În slujirea de arhiereu, veți fi pus adesea în fața unor decizii grele. Veți simți atunci ce înseamnă a fi răstignit. Am încredințarea, cunoscându-vă de multă vreme – și îmi exprim, în același timp, nădejdea – căveți lua decizii, nu în conformitate cu duhul lumii, al corectitudinii de diferite feluri, ci în duhul „gândului lui Hristos” (Fil. 2, 7). În toate frământările, în lupta lăuntrică și exterioară, în momente de răscruce, legați-vă gândirea de Hristos pentru a dobândi o înțelegere duhovnicească, în lumina Duhului Sfânt, a lucrurilor, a evenimentelor din viața proprie, din viața Bisericii, a Țării sau a lumii.

Poporul creștin din Moldova, reprezentat aici de ierarhii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului, de preoți, monahi, monahii, autorități administrative, academice sau militare și de către credincioșii din Catedrală și din afara ei, așadar poporul lui Dumnezeu din Moldova vă va fi alături, dacă și Preasfinția Voastră veți fi omul lui Dumnezeu, omul Bisericii, omul oamenilor.

În lumina acestei nădejdi, vă încredințez binecuvântării lui Dumnezeu, ocrotirii Maicii Domnului și rugăciunilor Sfintei Parascheva și ale Sfântului Mitropolit Iosif cel Milostiv.

Dumnezeu să ne ocrotească pe toți în viața de aici și să ne primească în Împărăția iertării și iubirii Sale! Amin! Așa să fie!“, a spus IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Cuvântare lui PS Nechifor

„Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Distinși reprezentanți ai autorităților de stat,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici,

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

Astăzi, în duminica a treia din perioada Triodului, răstimp liturgic în care Biserica Ortodoxă reiterează activitatea de Mare Arhiereu a Mântuitorului Iisus Hristos, am primit prin pogorârea și lucrarea Sfântului Duh hirotonia în treapta arhieriei și în același timp slujirea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Slujba care se săvârșește la hirotonia episcopului are o frumusețe aparte, profunzimi și înțelesuri duhovnicești la care nu se poate reflecta decât cu smerenie și mulțumire față de Dumnezeul Milelor care a binevoit să dăruiască o asemenea putere și lucrare sfântă oamenilor.

În acest moment sfânt, în care mi s-a încredințat cârja dearhiereu, care simbolizează puterea lui Dumnezeu pentru a păstori oile cele cuvântătoare pe calea mântuirii, primul meu gând doresc să se înalțe la tronul Preasfintei Treimi de la care vine tot darul dumnezeiesc, iar buzele mele să rostească recunoștință și mulțumire, pentru a putea săvârși în duhul Dumnezeieștii Liturghii – care este mulțumirea supremă adusă lui Dumnezeu – lucrarea și slujirea încredințată mie astăzi. Numai împletind viața mea cu harul și ajutorul lui Dumnezeu voi putea zidi casa sufletului meu pe temelie de piatră peste care venind vânturile și ploile nu o vor putea dărâma (Matei 7, 24-25). Așa voi putea ajuta și povățui pe cei care au nevoie de călăuzire și mângâiere în viața aceasta pământeascăpentru a ne pregăti împreună să dobândimÎmpărăția Cerurilor, dorind să auzim și noi dulcele glas al lui Dumnezeu:„Bine, slugă bună și credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău!” (Matei 25, 23).

Nevoia ajutorului și a binecuvântării lui Dumnezeu o simțim noi creștinii permanent în viața noastră, mai cu seamă atunci când avem de împlinit o grea lucrare sau de luat o mare hotărâre.Mai ales atunci ne întoarcem în sinele nostru căutând pe Dumnezeu care dăruiește înțelepciune și putere, care inspiră pe omul ce caută calea cea dreaptă. În fața măreției harului primit și a răspunderii legate de slujirea arhierească sunt conștient atât de greutatea și multitudinea provocărilor ce apasă pe umerii episcopului, cât și de adevărul că Hristos însuși luminează și ajută în aceste condiții dificile, după cum ne-a încredințat: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 5, 16).

Dreptarul după care se ghidează arhiereul este Evanghelia lui Hristos, Vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar și a descoperirii Împărăției lui Dumnezeu care este înlăuntrul nostru. Deasemenea,el se sprijină pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zugrăvește corintenilor chipul și virtuțile slujitorului, ales dintre oameni și pus pentru oameni, care este dator să se facă împreună-lucrător cu Hristos la mântuirea lui și a lumii: „În toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, căci așa vom fi ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc, ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind, cu harul lui Hristos” (II Corinteni 6, 4-10).

Jertfa este fundamentul unității în viața Bisericii precum și în viața credincioșilor, iar crucea este singura slavă omenească pe care nu o poate răpi nimeni. Unitatea este cu putință în duhul adevărat de înțelegere a pocăinței și de transfigurare duhovnicească a fiecărei persoane în parte și a tuturor îndeobște. Toate acestea se pot realiza afirmând și punând în practică cele spuse de Sfântul Pavel Filipenilor: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește” (Filipeni 4, 13).

Viața monahală am început-o odată cu intrarea mea în Schitul„Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Munții Sihlei, în anul 1993. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei mi-a încredințat apoi ascultarea de a-mi continua slujirea în cetate, la Centrul Eparhial din Iași și ulterior, în anul 1996, închinovierea la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Alegerea în demnitatea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a venit după 25 de ani de viețuire în Mănăstirea închinată Sfinților Trei Ierarhi, veche vatră de cultură și monument unic datorită frumoasei broderii exterioare, ctitorie a Domnitorului Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), care își numea zidirea sa „ruga mea în piatră”. Din cei 25 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfinții TreiIerarhi, 13 au fost în slujirea de stareț al acesteia și în ascultarea de Exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. Viețuirea într-o mănăstire din mijlocul orașului o consider o lucrare a proniei dumnezeiești, spre lucrarea de taină a călăuzirii și mângâierii sufletelor credincioșilor ce caută în mulțimea de uși din cetate poarta deschisă a bisericii si mai  ales poarta deschisă a inimii duhovnicului spre a-i încredința neliniștea sufletului, temerile si îngrijorările și a afla calea cea îngustă dar adevărată spre împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

Prinosul duhovnicesc de mulțumire adâncă îl aduc lui Dumnezeu cu nădejdea că voi putea împlini slujirea de arhiereu, păstrând și mărturisind dreapta credință cu prețul vieții după îndemnul Sfintelor Scripturi și al Sfinților Părinți, avându-L model pe Mântuitorul Iisus Hristos „Păstorul cel Bun care își pune viața pentru oile sale”(Ioan 10, 11).

Cuvânt de mulțumire se cuvine să adresez în mod deosebit Preafericitului Părinte Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru încrederea și susținerea acordată, precum și tuturor membrilor Sfântului Sinod.

Deasemenea, cu recunoștințărămân în ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, părintele meu duhovnicesc, mulțumindu-i  pentru binecuvântarea și propunerea de a fi ales în slujirea de Episcop Vicaral Arhiepiscopiei Iașilor.Primesc această nouă slujire cu gândul de a-mi înnoi eu însumi făgăduințele monahale prin ascultare făcută cu încredere, bucurie și bunăvoință, folosind experiența pe care am dobândit-o prin slujirile de până acum spre bună chivernisire a secerișului duhovnicesc.

Totodată, cuvânt de mulțumire se îndreaptă și către Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți care au săvârșit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan Taina hirotoniei mele întru arhiereu: Înaltpreasfințitului Părinte Petru,Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitului PărinteIoachim,Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitului Părinte Ignatie,Episcopul Hușilor, Preasfințitului PărinteAntonie, Episcop de Bălți, Preasfințitului PărinteVeniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și preacuvioșilor și preacucernicilor părinți împreună slujitori.

Mă îndrept cu mulțumire către părinții mei după trup care cu dragoste mi-au oferit un mediu echilibrat, de care îmi amintesc cu bucurie. Sentimente de recunoștința am față de cei care s-au ocupat de formarea mea intelectuală și duhovnicească.

În Biserica cea Una Sfântă și Sobornicească, clerul, monahii și credincioșii sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos, Capul și Mirele Bisericii, care împreună-slujesc, completându-se unul pe altul în experiența harului prin Sfintele Taine, unindu-se prin iubirea cea sfântă “cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 2). În acest duh de iubire și jertfă mă adresez monahilor și monahiilor din frumoasele mănăstirii ale Arhiepiscopiei Iașilor cărora le cer rugăciunea către Domnul și conlucrarea pentru o mărturie monahală autentică în lumea care are atâta nevoie de icoane vii purtătoare ale harului dumnezeiesc. Amintesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur pe care le rostesc pentru mine întâi și apoi pentru toți viețuitorii Sfintelor Mănăstiri:„viața monahală este treapta cea mai înaltă pe care poate urca un om. Gloria de a fi monah este incomparabil mai mare decât aceea de a fi împărat(Omilia:Paralelă între un rege și un monah).

Totodată, cuvântul meu se îndreaptă către slujitorii sfintelor altare din Arhiepiscopia Iașilor. Vom fi împreună îndeosebi în slujirea Sfintei Liturghii pentru a împărtăși bucuriile și necazurile, păstrând dreptarul Sfintei Evanghelii pe care datori suntem a-l propovădui și împlini, amintindu-ne permanent în slujirea noastră de cuvintele Sfântului Grigorie Teologul: „Ce mâini trebuie să aibă cel care aduce jertfe pe altarul ceresc, când săvârșește Sfânta Liturghie împreună cu Hristos?”. De neapărată trebuință este a cerceta cu atenție pe cei aflați în suferință și în nevoi, în care se află chipul lui Hristos după cuvântul Evangheliei citit astăzi la Sfânta Liturghie în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți:„Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Nu în ultimul rând îmi deschid inima și gura către bunii și iubiții credincioși, fii și fiice ale Bisericii Moldovei„cu care împreună avem locuirea și sălășluirea în noi a Duhului Sfânt, de aceea pe bună dreptate suntem numiți biserici ale lui Dumnezeu, de la care Duhul Sfânt nu mai pleacă, ci rămâne în Biserică și înlăuntrul nostru, pentru a ne umple de iubire”, după cumaminteșteSfântul Chiril al Alexandriei.Consider prezența dumneavoastră aici o manifestare a evlaviei și a dragostei exprimată pentru Dumnezeu și pentru slujitorii Sfântului Altar. Vă rog să mă însoțiți cu rugăciunea în lucrarea mea de Episcop Vicar, având nădejde și încredere în Marele Dumnezeu și Mântuitor „care a biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Voi lucra împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu preoții, monahii, monahiile și credincioșii din Arhiepiscopia noastră, cu autoritățile de stat și mediul academic din eparhie pentru binele comun al tuturor.

Îmi îndrept toată nădejdea și lucrarea către Mântuitorul Iisus Hristos, Arhiereul cel Veșnic, cer mijlocirea și ajutorul Maicii Domnului. Deasemenea, sunt încredințat de ocrotirea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur sub a căror aureolă de sfințenie am viețuit anii petrecuți în mănăstirea închinată lor, îmi ațintesc ochii asupra raclei Sfintei Parascheva ocrotitoarea Moldovei, pe care o iau ca apărătoare și păzitoare în misiunea încredințată mie de Sfântul Sinod. Mă voi strădui să merg pe calea Sfântului Ierarh Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei, icoană și pildă de vrednic ierarhși filantrop creștin.

Vă mulțumesc tuturor deopotrivă ierarhi, preoți, monahi, monahii, oficialități și tuturor credincioșilor prezenți la această sfântă slujbă. Amin!“, a transmis Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Adauga un comentariu