News Flash:

Smecherul arestat din cazino a scapat de puscarie

30 Septembrie 2010
1033 Vizualizari | 0 Comentarii
Curtea de Apel Iasi a mentinut, ieri, pedeapsa prin care Alin Titi Loghin, un traficant de droguri prins de politisti intr-un cazino din zona centrala, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare. Astfel, acesta nu va sta nici o zi in spatele gratiilor, chiar daca, pentru o perioada de timp, a fost arestat preventiv. Alin Titi Loghin a fost arestat in luna septembrie 2009. Loghin provine dintr-o familie care a incercat sa-i ofere toate conditiile, pentru a duce un trai decent. Mama baiatului este plecata in Italia, iar tatal munceste, de asemenea, pentru ca baiatul sa aiba tot ce vrea. Numai ca, in ultimii ani, baiatul a intrat intr-un anturaj dubios si a inceput sa consume droguri, dupa care sa trafice. A inceput sa le vanda prietenilor si cunoscutilor, dupa care a comercializat catre persoane din exteriorul grupului. La scurt timp dupa primirea informatiei, oamenii legii au demarat o ancheta, pentru a verifica daca, intr-adevar, tanarul obtine venituri din comercializarea substantelor interzise. Astfel, un ofiter sub acoperire a inceput sa cumpere droguri de la Alin Loghin. Prima tranzactie a avut loc in luna mai 2009. De atunci, tanarul a fost monitorizat zi de zi, de ofiterii de politie. Dosarul a fost inregistrat destul de repede la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (DIICOT), iar procurorii au inceput sa stranga probe, pentru dovedirea vinovatiei baiatului. Din luna mai si pana in septembrie, Loghin a vandut de cinci ori droguri catre ofiterul de politie. De fiecare data, vindea aproximativ 0,7 grame de cannabis. Ultima tranzactie a avut loc la inceputul lunii septembrie. Locul ales de traficant nu a fost deloc ascuns... chiar in centrul orasului, pe strada Cuza Voda. I-a oferit ofiterului 0,9 grame de cannabis, iar pentru diferenta de pana la 2 grame, i-a dat busuioc. Banii pe care i-a castigat, respectiv 200 lei, i-a jucat la cazino.

Jocuri Casino Online
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1471 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018859 (s)

loading...