News Flash:

"Smecherul" de la Tigarete Iasi intra in afaceri pe cont propriu

24 Aprilie 2000
1247 Vizualizari | 0 Comentarii
•Printr-o politica abila, directorul Stelian Amarandei a scos tigaretele cu filtru (Snagov si Iasi) de pe piata, lasand loc noilor marci ale firmei elene •Interesul directorului este direct: el devine actionar la o societate care comercializeaza aceste marci •Vasile Lupu considera ca daca la "Tigarete Iasi" se incalca legea, organele de control au datoria sa verifice Din octombrie '99, la "Fabrica de Tigarete Iasi", firma greceasca incepe sa produca trei marci noi de tigarete sub licenta acestora. Obligatiile contractuale ale "Fabricii de Tigarete Iasi" erau de a pune la dispozitie firmei elene utilaje, resurse umane si spatii de depozitare. Acest contract care s-a incheiat cu firma elena era perfect legal si venea in intampinarea fabricii cu resurse financiare substantiale, intr-un moment in care fabrica pierdea teren. Din surse apropiate directorului Fabricii de Tigarete Iasi reiese faptul ca intentionat fabrica pierdea teren, pentru a pregati intrarea grecilor in scena in postura de salvatori. De mentionat ca alte fabrici de tigarete din tara, printr-un bun program managerial, au reusit mentinerea pe piata a tigaretelor autohtone. Se impune sa ne intrebam: De unde incep ilegalitatile la Fabrica de Tigarete Iasi? Poate odata cu schimbarea inginerului sef al fabricii, care se pare ca incurca planurile directorului Amarandei Stelian. Imediat dupa ce contractul cu elenii s-a definitivat si s-a inceput producerea noilor marci de tigarete, s-a nascut si firma de distributie. Surprinzator sau nu, noua firma "International Tabac" are printre asociati pe Stelian Amarandei (administrator) si sotia sa, Marieta Amarandei. Din acest moment, directorul Fabricii de Tigarete a incalcat Legea nr. 11 din 1991 privind concurenta neloiala si Legea nr. 31 modificata privind statutul societatilor comerciale. Cu alte cuvinte, el poate fi acuzat de inselaciune in paguba avutului privat al statului. Insa, acest amanunt nu este de competenta noastra, urmand ca organele in drept sa-i incadreze fapta. Pentru ca deja mafia incepuse sa se intinda, vine randul directorului economic sa fie prins in hora. Imediat dupa ce distribuitorii Fabricii de Tigarete Iasi se micsoreaza, una din firmele ramase in competitie se "pricopseste" cu un nou director de zona, nimeni altul decat directorul economic al Fabricii de Tigarete. Din acest moment se poate considera ca directorul economic se face vinovat de aceleasi fapte ca si cele ale directorului. Se poate intelege clar ca fabrica a ajuns o data la cheremul firmei grecesti prin grija directorului Stelian Amarandei care, printr-o politica abila, a scos tigaretele cu filtru (Snagov si Iasi) de pe piata lasand loc marcilor produse de firma greceasca, apoi la cheremul distribuitorilor care controlau cu ajutorul directorului economic graficele de livrari si plati. Este simplu sa fii distribuitor si in acelasi timp protejat de directorul economic al firmei furnizoare. In toata aceasta poveste un rol important il are si proaspatul inginer sef, Laurentiu Mayer, care a tolerat furturile de tigarete din fabrica. Tehnica lui Mayer are rolul de a distrage atentia muncitorilor de la problema principala: fabrica lor, incet-incet, intra in colaps. In tot acest haos creat artificial, Stelian Amarandei, directorul fabricii, a sustinut ca are sprijinul lui Vasile Lupu, vicepresedintele Camerei Deputatilor. Se pare ca gaselnita sa a fost buna fiindca si atunci cand se zvonea ca fabrica se inchide si in momentul disponibilizarilor, oamenii au trecut usor peste greutati. Intrebat, Vasile Lupu ne-a spus ca se disociaza clar de cei ce incalca legea si insista ca organele de control sa-si faca datoria.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034637 (s)