News Flash:

Soţ şi soţie, urmăriţi penal după ce au garantat două împrumuturi cu acelaşi imobil

29 Iulie 2010
664 Vizualizari | 0 Comentarii
• cei doi suceveni sunt cercetaţi de Parchet pentru înşelăciune, fals în declaraţii şi emitere de cecuri fără acoperire

Parchetul de pe langă Judecătoria Suceava a confirmat în această săptămană începerea urmăririi penale în dosarul penal faţă de Anişoara B., de 44 ani, din municipiul Suceava, sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii şi emitere de cec cu dată falsă sau fără a avea completate toate datele, şi faţă de soţul ei, Vasile B., de 49 ani, din municipiul Suceava, sub aspectul săvarşirii infracţiunii de fals în declaraţii.
In calitate de administrator la o societate comercială din Suceava, Anişoara B. a încasat, în data de 15 iunie 2005, un avans de 60.000 lei de la o societate comercială din Piatra Neamţ, pentru a livra cherestea în contrapartidă, garantand îndeplinirea obligaţiei cu imobilul proprietate comună cu soţul său, Vasile B. Obligaţia nu a fost îndeplinită şi nici banii nu au fost restituiţi părţii vătămate, iar imobilul a mai fost pus garanţie într-un contract de împrumut încheiat ulterior, respectiv în 2 august 2005, de către cei doi învinuiţi, aceştia profitand de faptul că nu s-a înscris ipoteca la cartea funciară în primul caz. Partea vătămată nu a putut să valorifice această garanţie, deoarece imobilul a fost adjudecat în cursul anului 2008 de cel de-al doilea creditor, care şi-a înscris ipoteca în cartea funciară.
In data de 2 august 2005, cu ocazia încheierii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară cu împrumutătorul Ioan M., cei doi soţi au declarat în faţa notarului public că nu au mai garantat sau ipotecat cu imobilul adus garanţie.
Anişoara B. mai este urmărită penal şi pentru faptul că a emis în luna ianuarie 2008 în favoarea societăţii din Piatra Neamţ o filă CEC în alb, în numele societăţii din Suceava pe care o administrează, pentru garantarea restituirii sumei de 21.000 lei, acordată sub formă de împrumut pe termen scurt.
(Sursa - Obiectiv)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3838 (s) | 24 queries | Mysql time :0.266160 (s)