News Flash:

Social democratia provoaca Romania

19 Iunie 2001
1005 Vizualizari | 0 Comentarii
Sambata, 16 iunie, la Bucuresti, in Sala Palatului, a avut loc Congresul de constituire a Partidului Social Democrat. In baza Protocolului Politic convenit in 8 septembrie 2000, Partidul Democratiei Sociale din Romania a fuzionat cu Partidul Social Democrat Roman, creandu-se un nou partid, PSD. Delegatii prezenti in sala au votat in unanimitate aparitia Partidului Social Democrat. Iasul a fost prezent cu 108 delegati - 95 din partea PDSR si 13 de la PSDR. "Astazi este o zi memorabila pentru istoria Romaniei in sensul ca de astazi avem un Partid Social Democrat bazat pe doctrina social-democrata, un partid puternic ce a rezultat in urma fuziunii PDSR cu PSDR. In acest fel am imbinat istoria si traditia social-democrata, lasata din 1893, de la Dobrogeanu Gherea, cu forta si vitalitatea PDSR. Acest moment istoric linisteste intr-un fel si scena politica romaneasca in sensul ca o data o doctrina politica, social - democratia, conturata pe un singur partid, lucrurile incep sa revina la normalitate, in sensul ca intr-un viitor mai apropiat se vor concentra si celelalte ideologii pe partide in asa fel incat scena politica romaneasca sa numere un maxim de cinci-sapte partide", a declarat deputatul PDSR Traian Dobre.
Ordinea de zi a congresului a fost: Adoptarea hotararii de constituire, adoptarea Statutului si a programului politic a PSD. Punctul doi in ordinea de zi a fost alegerea presedintelui si a organelor de conducere ale Partidului Social Democrat: Consiliul National, Colegiul Central de Arbitraj si Comisia Nationala de Control Financiar. La punctul trei de pe ordinea de zi a avut loc adoptarea Congresului PSD. Pentru acest eveniment de mare importanta, s-au reunit membrii PDSR si PSDR din toate judetele tarii, Sala Palatului dovedindu-se neincapatoare. Acest congres se vrea a fi un punct nodal, un nou inceput pentru viata fortelor social-democrate din Romania.
Adrian Nastase, presedintele PSD ales in unanimitate, a declarat: "Astazi, am reusit impreuna cu toti colegii nostri din PDSR si PDSR sa cream PSD, o forta politica importanta, ce si-a asumat traditiile PSDR, care timp de decenii a reusit sa-si impuna valorile social - democratice in Romania,dar si legitimitatea obtinuta de PDSR de-a lungul ultimilor zece ani, la toate alegerile. Este un moment important care inseamna pentru noi toti posibilitatea de a realiza impreuna cu toti cei care vor dori sa ni se alature proiectul de modernizare a Romaniei. Credem ca relatiile noastre cu Internationala Socialista, cu partidele socialiste si social - democrate se vor dezvolta si vor reprezenta fundamentul realizarii eficiente a legaturilor noastre cu Uniunea Europeana si a integrarii in NATO".
In viziunea lui Alexandru Athanasiu, presedintele fostului PSDR, sambata a fost o zi istorica, o zi in care, timp de cateva ore, s-au rezolvat zece ani de confuzie pe scena politica. "Astazi, in cateva ore, vointa politica a fost mai presus de ambitia personala si s-au pus bazele celui mai puternic partid social-democratic. Avem credinta ca, astazi, s-a facut un pas mare pe un drum mult mai sigur pentru Romania. Incepem astazi un drum mult mai sigur spre integrarea mai rapida si in cele mai bune conditii a Romaniei in Uniunea Europeana", a spus Alexandru Athanasiu.
Trebuie mentionat faptul ca la PSD si la ideile acestui partid au aderat Simona Marinescu, fost membru PD si Viorel Ursu, fost membru APR. Alaturi de acestia, printre cei care au ingrosat randurile PSD mai fac parte Dan Ionescu, Ioan Cristoloveanu, Cristian Dumitrescu si Dumitru Filip veniti de la PD, si patru fosti membri PRM.
Marius HALCIUG
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1382 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023940 (s)

loading...