Eveniment-Social

Soferi, atentie unde parcati masinile!

Publicat: 23 iun. 2011

De o perioada de timp, in Pascani au inceput sa apara tot mai multe cazuri de masini zgariate. Potrivit unor proprietari de autoturisme, cei care recurg la astfel de gesturi sunt copiii, pentru ei fiind foarte distractiva aceasta activitate. Majoritatea soferilor ezita sa mai reclame la Politie faptul ca si-au gasit masina zgariata in parcare, mai ales ca sunt mici sperantele ca vinovatul sa fie gasit si tras la raspundere. „De obicei, tin masina parcata in apropierea blocului unde locuiesc, in zona Vale. Acum o luna, cand am coborat intr-o dimineata sa plec la serviciu, am gasit masina zgariata de la un capat la celalalt. O linie continua serpuita. Nu stiu cine a zgariat-o sau de ce. Am auzit cu o seara inainte ca faceau galagie in fata blocului niste copii. Nu le-am dat importanta”, a precizat Ionel Marcu, proprietarul unui autoturism marca Opel Astra.
Acesta nu este singurul care si-a gasit masina zgariata. In urma cu cateva zile, proprietarul unui Audi, care isi tine masina in parcarea de pe strada Ceferistilor, din apropierea Bisericii Sf. Vineri, si-a gasit si el autoturismul zgariat, cel mai probabil cu o cheie. Mai mult decat atat, nu cu mult timp in urma, pe timp de noapte, un grup de tineri a rupt si a spart oglinzile mai multor masini parcate intre blocurile C6 si C9, din zona Vale. Nici la ora actuala ei nu au fost identificati de politisti.
Astfel de actiuni au inceput sa aiba loc tot mai des, mai ales ca printre blocuri rar pot fi vazuti agenti comunitari sau patrule de Politie. O mare parte dintre agenti sunt blocati, chiar si in plina zi, in paza primariei, din ordine venite de la edilul-sef Grigore Craciunescu. Din aceasta cauza putini dintre ei mai merg pe teren.
Un caz asemanator celor prezentate mai sus s-a petrecut in urma cu cateva zile, in comuna Tatarusi. Aici, Gheorghe Cazacu, de 50 de ani, a sesizat Politia Pascani de faptul ca si-a gasit zgariata masina, marca Opel, parcata in fata locuintei. Paguba produsa de indivizi se ridica la o suma de peste 2.000 de lei. „S-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de distrugere. Deocamdata nu am identificat autorii”, a declarat comandatul sef al Politiei Municipiului Pascani, comisar Mihai Nacuta.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit