News Flash:

Soferii de la Autobuzul SA dau in clocot pentru bani

18 Martie 2004
759 Vizualizari | 0 Comentarii
•Soferii de la SC Autobuzul SA vor salarii mai mari •Directorul Gherca spune ca aceasta atitudine este determinata de refuzul conducerii de a mai accepta practica soferilor de a avea castiguri ilicite •Primarul Gheorghe Nichita i-a sugerat lui Maricel Gherca sa ia pixul in mana si sa explice clar soferilor ca aceste salarii nu pot fi majorate •SC Bursa Moldovei SA someaza societatea comerciala din subordinea municipalitatii sa-si achite datoriile de aproximativ 9 miliarde lei

Desi se afla la inceput de mandat, directorul SC Autobuzul SA, Maricel Gherca, trebuie sa reziste presiunilor facute de catre salariatii societatii. Acesta a raportat primarului Gheorghe Nichita, in cadrul sedintei cu directorii de regii, ca a purtat discutii dure cu angajatii care doresc salariile marite. "Nu mi se pare normal sa solicite acest lucru, atata timp cat firma Autobuzul trece printr-o situatie financiara dificila. Aceasta majorare nu poate fi acordata in nici un caz acum", a declarat directorul Gherca. Primarul Gheorghe Nichita a sugerat directorului Gherca sa lamureasca situatia operativ si i-a oferit doua alternative: ori le explica cu pixul in mana salariatilor ca aceste majorari pot fi acordate, dar banii vor fi acordati in functie de incasari, ori ii convinge ca trebuie sa mai astepte. Mentionam ca un sofer de la SC Autobuzul SA are un salariu mediu lunar de 4 milioane lei. La aceasta se adauga si un procent de zece la suta, in conditiile in care se realizeaza lunar planul de incasari. In conditiile in care, pe ora, un sofer castiga 300 de mii de lei, se trage concluzia ca lunar, in conditiile in care soferii nu-si insusesc nici un ban de pe cursele pe care le realizeaza, acestia baga in buzunar inca 4 milioane lei, deci in total castigul lunar al unui sofer este de aproximativ 8 milioane lei. "Adevarata problema este ca soferii nu accepta situatia impusa de a nu-si mai insusi din incasari. Aceasta masura a determinat tensionarea discutiilor", a declarat Gherca. Directorul SC Autobuzul SA a mai anuntat ca SC Bursa Moldovei preseaza din ce in ce mai mult societatea comerciala din subordinea Primariei pentru achitarea datoriilor de peste 9 miliarde lei, rezultate din neachitarea chiriei pentru cele 50 de microbuze inchiriate. "Nu stiu cum vom rezolva problema. Se poate sa apelam la contractarea unor imprumuturi bancare sau vom apela la alte surse de finantare. Am supus atentiei primarului aceste lucruri si, dupa ce vor fi discutate unele oportunitati, urmeaza sa primim un raspuns concret", a declarat directorul societatii comerciale Autobuzul SA.
Gabi COHUT
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1502 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018488 (s)