Local

Soferii ieseni au provocat mai putine accidente rutiere de sarbatori

Publicat: 07 ian. 2015

In perioada 24 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015 s-a înregistrat o diminuare a infractionalitatii constatate pe raza judetului Iasi in ceea ce priveste regimul rutier. În total, politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi au aplicat peste 2.000 de sanctiuni contraventionale în cuantum de aproximativ 1 milion de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 6.000 lei, asta reprezentand o valoare de doua ori mai mica fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Politistii de la rutiera si ordine publica au actionat, în sistem integrat, în strada, având atât misiuni preventive, dar si de sanctionarea conducatorilor auto care au încalcat legislatia rutiera sau au pus în pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.

„S-au înregistrat scaderi în ceea ce priveste indicatorii rutieri, numarul accidentelor rutiere diminuându-se cu 26 la suta, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Nu s-au înregistrat accidente rutiere mortale, iar numarul persoanelor ranite grav a scazut cu 57 procente. De asemenea, s-a constatat o scadere cu 50 la suta a accidentelor rutiere grave”, a declarat Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.

In perioada mentionata au fost retrase 19 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru lipsa anvelopelor de iarna, iar 91 de permise de conducere au fost retinute în vederea suspendarii, dintre care 20 pentru consum de alcool, iar 40 pentru viteza.

Citeste si: EXCLUSIV. Accident grav cu victime in apropiere de Iasi. Ranitii sunt in stare grava – UPDATE FOTO,VIDEO



loading...

Adauga un comentariu