News Flash:

Soldat judecat pentru ca s-a impuscat cu mitraliera din dotare

3 Mai 2000
665 Vizualizari | 0 Comentarii
Deoarece nu a respectat instructiunile privitoare la executarea serviciului de santinela, un soldat s-a jucat cu arma din dotare si a avut ghinionul de a se impusca singur in abdomen dar a scapat cu viata in urma unei interventii chirurgicale de urgenta. Adrian Bilboc (21 de ani) a fost judecat ieri de Tribunalul Militar din Iasi, acuzat de comiterea infractiunii de calcare de consemn. El este de loc din judetul Neamt si a fost repartizat pentru efectuarea stagiului militar la o unitate din Tecuci. Pe 18 februarie 2000, el a intrat in serviciul de santinela la un depozit din cadrul unitatii si, cu toate ca fusese instruit sa nu-si faca din pistolul mitraliera un obiect de joaca, s-a apucat sa scoata si sa bage la loc cartusele de razboi cu care era incarcata arma. La un moment dat, a sunat telefonul si soldatul a plecat in fuga sa raspunda, cu mitraliera agatata de gat. Dupa convorbire, el a dat sa-si treaca arma inapoi la spate, insa a atins din greseala tragaciul si cartusul de pe teava i-a intrat in burta. Adrian Bilboc a fost transportat imediat la spital, unde a fost supus unei interventii chirurgicale care i-a salvat viata. A fost externat dupa mai bine de o luna de spitalizare, cu diagnosticul de "rezectie segmentara colon transvers, dupa un traumatism cu arma de foc". Ca urmare a acestui accident, soldatul a fost declarat inapt pentru serviciul militar, fiind clasat medical. In urma cercetarilor efectuate, s-a constatat ca Adrian Bilboc se face vinovat de savarsirea infractiunii de calcare de consemn, fiind trimis in judecata in fata instantei militare din Iasi. El a recunoscut ca s-a impuscat din greseala, deoarece se jucase cu arma si a negat ca ar fi avut intentia sa se sinucida, cu toate ca o tentativa de suicid l-ar fi absolvit de a raspunde penal. La finele procesului, reprezentantul acuzarii a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsa cu suspendarea executarii, avandu-se in vedere ca fapta comisa nu prezinta un pericol social care ar impune starea de detentie. Cu privire la acest caz, sentinta Tribunalului Militar din Iasi a ramas in pronuntare.
Dan ISTRATE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1552 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024335 (s)