Editorial

Solidaritatea europeană și pielea ursului din pădure

Publicat: 07 mai 2021
Sorin Rosca Stanescu
Sorin Roșca Stănescu

A izbucnit un nou scandal. Național. Dar și internațional. Deocamdată, la nivel european. Cine știe însă dacă nu care cumva, mâine-poimâine, legenda ursului Arthur nu va traversa Oceanul. A fost ucis un urs. Care a devenit astfel un mare trofeu de vânătoare. România, Europa întreagă e zguduită de indignare. Oare de ce?

Oare de ce i-am pus un asemenea titlu comentariului meu de azi? Ce legătură ar putea exista între solidaritatea europeană și ursul Arthur, tocmai trecut pe lumea cealaltă, despre care oficialii, cu foarte multă delicatețe, care nu le stă în fire, afirmă că ar fi fost extras? Ca și când eutanasierea unui om aflat în moarte clinică ar fi o extragere a acestuia din lumea celor vii, simultan cu implementarea lui în lumea celor morți.

După cum putem observa urmărind derularea acestei istorii tragice a ursului Arthur, dragostea și respectul pentru natură și regnul animal al românilor dă pe dinafară. Suntem cutremurați în urma sfârșitului dramatic al regelui urșilor din Carpați. Al celui mai faimos exemplar din Europa. Pentru că noi suntem – nu-i așa? – un popor tolerant. Nu ne facem rău unul altuia. Nu ne dăm în cap între noi și nu ne sfâșiem beregata. Și respectăm în egală măsură natura. Nu o poluăm. Funcționarii publici, zeci, sute de mii din întreaga țară, iată, în Vinerea Verde, din respect față de natură, merg la slujbe pe jos, cu trotineta sau cu bicicleta și în cel mai rău caz cu mijloace de transport în comun. Ei fac acest sacrificiu în fiecare vineri, începând din data de 14 martie, sub sloganul „Stop! Azi mașină stă pe loc!”, pentru ca exemplul lor să fie urmat de întreaga societate și să devenim astfel cea mai curată țară din lume. Noi iubim și avem un deplin respect față de codrii noștri legendari, și de aceea nu permitem nimănui să ne defrișeze pădurile. Și niciunul dintre români nu acceptă să devină complice la vreo defrișare. Iubim pământul țării, nu îl înstrăinăm, facem tot ce ne stă în putință pentru a nu-i afecta stratul vegetal și, cu mic cu mare, utilizând resursele patriei, combatem deșertificarea. Și în niciun caz nu ne poluăm apele. Avem grijă să facem cât mai puțin gunoi, să-l separăm în funcție de modul în care poate fi reciclat și sub nicio formă noi românii nu importăm gunoi din alte state.

Și, mai ales, nu ne ucidem urșii. Vânătoarea de urși este prohibită în România. Atunci când nu este prohibită, se numește extragere. Extragerea se face pe alese. Sunt aleși acei urși care ne atacă cu săbăticie. Li se întocmește un dosar penal, sunt luați în cătarea puștii și extrași. Bogdan Tiberiu Iacob scria ieri despre crima săvârșită de un prinț dintr-un regat cât groapa de gunoi Glina, care l-a extras pe ursul Arthur, făcând-l celebru în întreaga Europă prin transformarea sa în trofeu de vânătoare. Și, aș spune eu, în martir. Un simbol al sălbăticiei de care a dat dovadă un străin în timp ce se preumbla prin pădurile noastre strămoșești. Acest prinț pus astăzi la zid în întreaga Europă, le-a făcut urșilor autohtoni un mare serviciu. Din teren de extragere i-a transformat într-un spațiu sacru. Pentru că niciodată până azi, în ciuda miilor de urși care au căzut victime în poligoanele noastre de tragere – sau de extragere – acest animal sălbatic nu a fost privit ca o ființă sacră, pe care trebuie să o ocrotim.

Ministrul Mediului, domnul Tanczos Barna, a avut ieri o revelație. Cutremurat de soarta nemiloasă, care a curmat viața regelui Arthur, a studiat documentația legată de urși și a descoperit un fapt ciudat. Niciunul dintre statele europene nu acceptă să primească urși din România, altfel decât sub formă de trofee, numai bune de pus pe pereți sau în dreptul șemineului. Autoritățile din Austria au scris negru pe alb că nu mai au urși de 100 de ani și că nici nu vor să mai aibă, pentru că aceștia pot deveni un pericol pentru turiști. Iar una dintre nenumăratele sursele de venit ale Austriei este turismul. La fel reacționează și celelalte state. Ele nu mai au urși. Deși nu le defrișează nimeni pădurile. Și nici nu vor să mai primească urși în viață. Tot ceea ce mai pot accepta, desigur, din solidaritate europeană, este să admire codrii defrișați ai României, aglomerați de urși care se tot înmulțesc și nu mai au arealul lor, și să se plimbe pe la noi ca într-un Jurassic Park, asumându-și o periculoasă aventură. În tot acest timp, în localitățile montane, oamenii și alte animale cad victime urșilor, care, la rândul lor, sunt victimele unei înmulțiri necontrolate și a reducerii sistematice și criminale a spațiului lor vital.

Azi, în Vinerea Verde, domnul președinte Klaus Iohannis s-a deplasat cu un convoi de limuzine la aeroport, pentru o întâlnire la Lisabona cu mai marii europeni. Își imaginează cineva că, în cursul negocierilor care se vor purta acolo, mai marele României va ataca această temă a solidarității europene care, între altele, înseamnă și solidaritatea asumată în comun, cu cheltuieli comune, a protejării urșilor, care înseamnă între altele și hrănirea acestora, cu costuri din ce în ce mai mari de bani, pentru ca urșii să nu atace gospodăriile oamenilor și să nu afecteze stânele de oi? Dacă domnii și doamnele din Uniunea Europeană nu doresc ca prin pădurile lor să circule urși carpatini, domnul Iohannis nu le-ar putea cere cel puțin să plătească pentru transformarea României într-un uriaș parc zoo? Ce o fi atât de complicat? Numai noi trebuie să fim solidari cu alții? Sau și alții trebuie să fie solidari cu noi?

Ca să nu mai vorbim de faptul că toate interdicțiile sunt făcute pentru a fi încălcate. Uciderea regelui Arthur a fost pur și simplu un act de braconaj. O infracțiune săvârșită de un cetățean străin cu rang de prinț. Dar, așa cum bine a remarcat și a dezvoltat această temă Adina Anghelescu, extragerea lui Arthur este doar actul final al unui lanț întreg de complicități de care se fac vinovați cetățeni români. Cam de aceeași factură cu cei care taie pădurile și poluează apele. Și cam la fel de interesați de obținerea unor câștiguri ilegale pe sub nasul actelor normative și al autorităților. Sau nu care cumva sunt și autorități care câștigă bani buni de pe seama extragerii urșilor, extrageri făcute aparent sub imperiul necesității?

Vedeți dvs., de oricâte ori încercăm să desfacem firul în patru, să executăm o disecție asupra unui eveniment de acest fel, descoperim nu un vinovat, ci mult mai mulți. Și mai descoperim nu numai că sistemul nu funcționează, dar că părți ale sistemului cooperează în a face un rău programat. Și, ducându-ne mai departe, descoperim și faptul că pielea ursului din pădure este pusă în băț și în absența solidarității europene.





Adauga un comentariu