WoW!

Soluție cu bicarbonat de sodiu pentru trandafiri – La ce îi ajută

Publicat: 12 apr. 2021
tufa de trandafiri pulverizata cu o solutie cu bicarbonat de sodiu ca sa infloreasca abundent
Bicarbonatul este ideal de presărat pe sol, de jur împrejurul trandafirului, pentru că îi stimulează înflorirea mai rapidă

Pentru o curte cât mai frumoasă, plină de flori din vară şi până la finalul toamnei, ideal este să plantezi trandafiri. Din momentul în care dai la o parte sticla de plastic de pe ei, din când în când au nevoie de puţin ajutor. Spre exemplu, o soluție cu puţin bicarbonat de sodiu pentru trandafiri îi poate proteja de anumite boli.

E bine să nu intervii prea mult în cazul trandafirilor. Udă-i doar în perioada de secetă, nu-i învăţa cu apă în fiecare zi. În caz contrar, nu-şi vor dezvolta rădăcinile şi nici nu le vor băga şi mai mult în pământ. Fiind foarte aproape de suprafaţă, o furtună de vară îi poate disloca. De asemenea, nu îi fertiliza continuu. Odată ce îi înveţi cu tot felul de substanţe, nu se vor mai dezvolta până când nu le pregătești cocktailul de substanţe nutritive. Când însă e vorba de boli, trebuie neapărat să intervii. Altfel, rişti să-i pierzi. Haideţi să vedem astăzi ce substanţă cu bicarbonat de sodiu se poate folosi la trandafiri.

Protejarea trandafirului de bolile plantelor

Bolile la această floare sunt cauzate de insecte, ciuperci, bacterii, virusuri. Spre exemplu, când frunza se îngălbenește, apoi se usucă şi se înnegreşte, trandafirul are boala numită rugină. La ce te ajută bicarbonatul de sodiu? Vedem în rândurile următoare. Într-un litru de apă dizolvă o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Pulverizează soluţia pe trandafir, pentru a-l feri de dăunători.

Alte moduri de protejare a trandafirilor:

  • plantează lângă ei arpagic şi usturoi. Sunt două soluţii care nu implică fungicide sau insecticide;
  • infuzie din: coajă de lămâie, coada şoricelului, busuioc, coriandru şi coada calului. Protejează de ciuperci şi alţi factori patogeni;
  • mix din câteva picături de săpun lichid, 250 ml apă şi 2 linguri de ardei iute (uscat şi zdrobit). Mixul este împotriva afidelor;
  • fierberea a 6 căni de apă cu o cană de ardei iute şi o cană de frunze de pelin. După ce dă în clocot, se lasă mixul la răcit, se strecoară, apoi se pulverizează trandafirul. Este eficient împotriva păduchilor.

Atenţie: soluţia cu bicarbonat de sodiu nu trebuie pulverizată pe boboci şi tulpini.

Sfaturi pentru trandafiri sănătoşi şi frumoşi

Iată şi alte sfaturi menite să te ajute să ai grijă de sănătatea trandafirilor:

  • plantează-i în sol cu drenaj bun. Au nevoie de apă într-adevăr, dar nu este bine ca apa să băltească;
  • asigură-te că solul nu e plin de paraziţi. Îi pot afecta chiar de la rădăcină;
  • trebuie îndepărtate florile ori de câte ori s-a încheiat procesul lor de înflorire şi s-au uscat. Astfel faci loc altei flori, care se va deschide în circa 3-4 săptămâni.

La ce este bun bicarbonatul în grădină

Câteva motive pentru care e bine ca bicarbonatul să nu-ţi lipsească din casă:

  • toarnă peste terasa acoperită cu muşchi 10 litri de apă caldă, în care ai dizolvat bicarbonat de sodiu (2 linguri de bicarbonat la 1 litru de apă). După 30 de minute freacă terasa cu o perie, apoi clăteşte-o;
  • curăță cu apă şi bicarbonat uneltele de grădinărit;
  • bicarbonatul adăugat în apă din vază prelungeşte viaţa florilor tăiate;
  • previne apariţia mucegaiului de grădină. Tot ce trebuie să faci este să pulverizezi pe plante un mix din 2 litri de apă, 2 linguriţe bicarbonat şi 2 linguriţe de săpun vegetal;
  • bicarbonatul încetineşte apariţia şi creşterea buruienilor;
  • favorizează înflorirea mai rapidă, întrucât reduce aciditatea solului. Nu trebuie decât presărat pe pământ.

Află și de e e bine să folosești bicarbonat de sodu după ploile acide:





Adauga un comentariu