News Flash:

Solutii pentru acoperirea pierderilor financiare de la CET

23 Ianuarie 2005
1150 Vizualizari | 0 Comentarii
•Externalizarea unor servicii, disponibilizarile de personal si modernizarea sistemului de transport si distributie sunt singurele solutii pe care conducerea SC CET Iasi SA le propune pentru a acoperi pierderile financiare rezultate din diminuarea subventiei acordate de stat •Pana la sfarsitul lunii februarie furnizorul iesean trebuie sa intocmeasca o prima varianta a programului de restructurare impus de Guvern In urma cu trei zile, conducerea SC CET Iasi SA a trimis o adresa municipalitatii prin care solicita suma de 180 miliarde lei, bani necesari pentru acoperirea subventiilor la pretul gigacaloriei furnizate anul trecut. In conditiile in care, pe de o parte, Guvernul Romaniei a hotarat diminuarea subventiei cu 33 la suta pentru anul 2005, iar pe de alta parte, furnizorul iesean are de recuperat suma de 600 miliarde lei care reprezinta insasi acoperirea subventiei pentru anul acesta, se pune intrebarea de unde vor proveni fondurile de care are nevoie termocentrala ieseana. SC CET Iasi SA este in cautarea unor solutii pentru a nu intra in criza financiara. Una dintre solutii ar fi aceea de reabilitare a sistemului de distributie si transport care ar diminua mult pierderile de agent termic, ajungandu-se in aproape trei ani la un tarif de 40 de Euro, pretul unei gigacalorii. O alta ar fi aceea de restructurare a celor doua centrale termice de producere, dar si aceasta ar fi o solutie pe termen lung, aproximativ 2 ani. Cea mai eficienta ar fi externalizarea unor activitati care nu tin de profilul furnizorului iesean, prin aceasta rezultand disponibilizari de personal. Aceste activitati sunt legate de transportul cai ferate uzinal, prevenirea si stingerea incendiilor, alte reduceri de personal rezultand din modernizarea centralelor de producere. O solutie pentru ca CET Iasi SA sa recupereze din pierderi ar fi o majorare a pretului national de referinta a gigacaloriei care este in prezent de 896 mii lei, urmand astfel ca populatia sa umple golul financiar, platind mai mult la incalzire. Majorarea pretului poate fi facuta de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). In conditiile in care nu exista nici o decizie in acest sens, Ordonanta de Guvern 115 din 2001 prevede ca pentru a diminua subventiile pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif, consiliile locale pot stabili preturi mai mari decat pretul national de referinta. Deci, o solutie pentru a diminua pierderile furnizorului se afla la indemana Consiliului Local Iasi, dar si in aceste conditii, deficitul financiar care se creeaza la SC CET Iasi SA nu ar fi in totalitate acoperit, deoarece populatia nu plateste constant. "Incasarile lunare ale unitatii ar trebui sa atinga 9 miliarde lei, dar in realitate acestea sunt de numai 4 miliarde lei. In aceste conditii vom fi nevoiti, la un moment dat, sa achitam salariile personalului in rate", a declarat Dorin Ivana, directorul CET Iasi SA. Pe de alta parte, unitatea de termoficare este supusa presiunilor furnizorilor de gaze naturale apa, carbuni si pacura pentru a achita facturile in valoare de 800 miliarde lei. O solutie pentru acoperirea acestor cheltuieli ar fi obtinere celor 500 de miliarde lei de la SC Electrica SA pentru cantitatea de energie electrica pe care SC CET Iasi SA a trimis-o in sistemul energetic national. Dar, acesti bani sosesc in transe inegale la furnizorul iesean, in unele luni acesta incasand 70 miliarde lei, in altele numai un miliard. In aceste conditii se pune intrebarea ce va face pe viitor furnizorul pentru a acoperi pierderile financiare inevitabile in cazul in care nici autoritatile locale, nici statul nu acorda o mana de ajutor pentru iesirea din aceasta situatie. Ovidiu MUNTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1231 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018595 (s)