News Flash:

Solutii proaste pentru pasarela de la Tigarete

20 Ianuarie 2005
668 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patru societati comerciale s-au prezentat la concursul de solutii privind realizarea pasarelei care va lega cartierul Pacurari de Alexandru cel Bun •Nici una dintre solutii nu este buna

Municipalitatea ieseana se vede nevoita sa realizeze o licitatie pentru desemnarea unei firme care sa faca un proiect bun pentru realizarea pasarelei de langa Fabrica de Tigarete, care va avea misiunea de a lega cartierul Alexandru cel Bun, de Pacurari. La sfarsitul anului trecut municipalitatea ieseana a organizat un concurs de solutii pentru a alege oferta cea mai buna in vederea proiectarii acestui edificiu. Solutiile propuse de firmele participante trebuiau sa raspunda in principal unor cerinte de fluidizare a circulatiei. Au participat la acest concurs de solutii firma Idom din Spania, Search Corporation SRL din Bucuresti, General Proiect SRL din Bucuresti si SC Habitat Proiect SA din Iasi. "Nici una dintre solutii nu propune metode bune pentru realizarea racordurilor intre strazi. In plus, solutiile propuse prevad si ocuparea unor suprafete de teren care nu sunt in proprietatea primariei", a declarat ieri, directorul tehnic al primariei, Mihai Chirica. Prin urmare, specialistii municipalitatii vor realiza tema de proiectare (solutia cea mai buna) si va fi organizata o licitatie pentru a selecta firma care va realiza proiectul. "Este vorba despre un pasaj superior pietonal si rutier. Astfel acest pasaj va trebui sa aiba o lungime de circa 800 de metri. De asemenea, vom avea o latime a strazii de 14 metri si doua trotuare cu o latime de circa 1,5 metri. Am stabilit prin urmare o latime de 17 metri", a declarat Chirica. Aceasta pasarela va avea ca punct de plecare, in cartierul Pacurari, la capatul strazii Octav Bancila, va trece peste calea ferata si se va intinde pana in dreptul Fabricii de Tigarete. Sefii municipalitatii au precizat in mai multe randuri ca aceasta pasarela este necesara pentru degrevarea circulatiei din zona.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012528 (s)