News Flash:

Somajul in Romania a urcat la 7,5 la suta

8 Aprilie 2010
830 Vizualizari | 0 Comentarii
Rata de ocupare a populatiei între 15 si 64 ani a scazut în ultimul trimestru al anului trecut la 57,4 la suta, respectiv 9,027 milioane persoane, iar rata somajului a urcat la 7,5 la suta, reprezentand 731.000 someri, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). "Rata de ocupare a populatiei în varsta de 20-64 ani a fost de 62,2 la suta, la o distanta de 12,8 puncte procentuale fata de tinta de 75 la suta, propusa pentru anul 2020 prin proiectul Strategiei Europa 2020. In trimestrul IV al anului 2009, populatia activa a Romaniei era de 9.758.000 persoane, din care 9.027.000 persoane erau ocupate si 731.000 persoane erau someri BIM (conform criteriilor Biroului International al Muncii, BIM, n.r.)", se arata într-un comunicat al INS. Raportul de dependenta economica, respectiv numarul persoanelor inactive si în somaj la 1.000 persoane ocupate, a fost de 1.378 la mie, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.729 la mie), precum si pentru cele din mediul rural (1.382 la mie). Rata de activitate a populatiei în varsta de munca (15-64 ani) a fost de 62,3 la suta. Rata de ocupare a populatiei în varsta de munca (15-64 ani), de 57,4 la suta, a avut un nivel inferior atat celui din trimestrul corespunzator din anul precedent (- 0,9 puncte procentuale), cat si celui din trimestrul anterior (-3 puncte procentuale). Ca si în trimestrele anterioare, gradul de ocupare era mai mare pentru barbati (64 la suta, fata de 50,8 la suta pentru femei) si pentru persoanele din mediul rural (58,8 la suta, fata de 56,4 la suta în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,5 la suta. Populatia ocupata cuprinde toate persoanele, începand cu varsta de 15 ani, care au desfasurat o activitate economica producatoare de bunuri sau servicii (de cel putin o ora) în perioada de referinta (o saptamana), în scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata în natura sau alte beneficii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3924 (s) | 22 queries | Mysql time :0.277188 (s)