News Flash:

Someri platiti pentru a deveni inspectori

18 Decembrie 2010
2489 Vizualizari | 0 Comentarii
O firma din Iasi ofera 200 lei lunar si abonament la transportul in comun somerilor care vor sa devina birocrati. Societatea Aktlex Training SRL, in parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) si Agentia Judeteana pentru Ocupare si Formare Profesionala (AJOFM), a obtinut o finantare europeana de peste 1,7 milioane lei prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) pentru a califica inspectori de resurse umane, inspectori salarii si inspectori in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Programul se desfasoara pana pe 31 ianuarie 2012 si vizeaza recalificarea a 90 someri. "Avem in vedere, in primul rand, tinerii absolventi de facultati cu profil economic care se afla in somaj. Aceste meserii se adreseaza tinerilor cu studii superioare, asa ca vom amenaja doua standuri, unul la ITM si unul la AJOFM, pentru a recruta somerii care vor intra in program", a declarat Andrei Galan, managerul proiectului.

200 lei si abonament RATP

Pentru ca meseriile vizate necesita personal cu studii superioare de specialitate, conducerea firmei care a castigat proiectul de reconversie profesionala ofera recompense materiale celor care vor intra in program. "Vom acorda o subventie de 200 lei lunar pentru cei care vin la cursuri, la care se adauga plata abonamentului la transportul in comun. Sediul nostru este pe Splai Bahlui si nu vrem ca somerii sa aiba dificultati in a veni la cursurile de formare", a declarat Andrei Galan.
Seful ITM, Andrei Albulescu, sustine ca inspectorii calificati prin acest proiect isi vor gasi usor de lucru, datorita schimbarilor de legislatie. "Este ultimul an de existenta a cartilor de munca si firmele vor trebui sa se descurce singure, pentru ca noi nu vom mai face activitate de resurse umane. Dupa 1 ianuarie vor fi sute de mii de firme care vor avea nevoie de astfel de inspectori. Spre exemplu, in momentul de fata avem la ITM 70 de mii din cele 150 mii de carnete de munca din Iasi, dar situatia se va schimba. Fiecare va trebui sa intocmeasca registrul electronic de evidenta a salariatilor, iar pentru asta iti trebuie personal calificat", a declarat Albulescu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3314 (s) | 22 queries | Mysql time :0.216368 (s)