Local

Somerii ar putea incasa prime de angajare

Publicat: 04 ian. 2017
1
Au fost adoptate noi masuri de stimulare a fortei de munca ce vizeaza persoanele aflate în cautarea unui loc de munca. Aceste masuri includ mai multe categorii de beneficiari, destinate ocuparii ce încurajeaza mobilitatea lucratorilor prin acordarea unor prime de activare, de încadrare sau de instalare sau decontarea navetei. Concret, prin programul „Masuri pentru tinerii NEET – Mobilitate si subventii angajatori (YEI)”, somerii care decid sa îsi schimbe domiciliul la o distanta mai mare de 50 kilometri pentru a deveni angajati pot beneficia de o prima de instalare de 12.500 de lei.
 
„Acordarea unei prime de activare în valoare de 500 lei neimpozabila somerilor înregistrati care nu beneficiaza de indemnizatie de somaj, în situatia în care se angajeaza cu norma întreaga, pentru o perioada de cel putin 3 luni. Prima de activare nu se cumuleaza cu prima de încadrare si prima de instalare”, dupa cum este specificat in ghidul solicitantului in cadrul proiectului AP1 OS 1.1 Masuri pentru tinerii NEET – Mobilitate si subventii angajatori (YEI).Tineretul beneficiaza de sprijin suplimentar prin initiativa pentru ocuparea fortei de munca în rândul tinerilor (YEI – Youth Employment Initiative) a Uniunii Europene.

Aceasta initiativa aloca aproape 6 miliarde de euro pentru regiunile si persoanele care sunt afectate cel mai grav de problema somajului si a inactivitatii în rândul tinerilor. Conform Institutulului National de Statistica (INS), somajul în rândul tinerilor a atins cel mai ridicat nivel în ultimul trimestru din 2015, în timp ce rata de ocupare a populatiei în vârsta de 20-64 de ani a fost 66,1 la suta, la o distanta de 3,9 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70 la suta stabilita potrivit Strategiei Europa 2020. Rata de ocupare a populatiei în vârsta de munca (15-64 ani) a fost de 61,4 procente, în scadere fata de trimestrul anterior cu 1,8 puncte procentuale.





Adauga un comentariu