Gadgeturi

Sony SmartWatch – ceasul de mana cu sistem Android a fost lansat – FOTO

Publicat: 13 apr. 2012

Sony SmartWatch ar putea fi cel mai bun prieten pentru telefonul tau cu sistem Android, oferindu-ti o modalitate mai rapida pentru citirea mesajelor text si email, respectiv update-uri primite de pe retelele de socializare. De asemenea, accesoriul permite gestionarea apelurilor telefonice si controlarea playerului audio de pe telefon.

SmartWatch comunica cu telefonul mobil folosind conexiune Bluetooth si este adresat celor care vor sa fie la curent cu ultimele noutati fara a fi nevoiti sa scoata de fiecare data telefonul din buzunar.

Sony ofera acest accesoriu in mai multe versiuni de culoare, cum ar fi alb, albastru, roz si verde. Cureaua confectionata din cauciuc este usor reglabila pentru diferite circumferinte ale mainilor, iar carcasa prevazuta cu un ecran de 1.3 inch nu ar trebui sa incomodeze prea mult.

Sony SmartWatch

Toate comenzile sunt interpretate prin interfata touch a ecranului OLED color, iar la primirea apelurilor telefonice sau alte alerte este activata o functie de vibratie pentru alertarea utilizatorului.

Sony SmartWatch este rezistent la praf si umezeala, poate functiona timp de cateva zile cu o singura incarcare a bateriei si este compatibil cu o gama variata de modele smartphone bazate pe Android, oferite de producatori ca Sony, HTC, Motorola, Samsung si altii.

Sony SmartWatch

Accesoriul SmartWatch poate fi achizitionat direct din magazinul online detinut de Sony, la un pret de 149.99 dolari.



loading...

Adauga un comentariu