Actualitate

Sorin Iacoban, PRO România: „Guvernul PNL, o nouă umilință pentru ieșeni!”

Publicat: 29 nov. 2020
Sorin Iacoban
Sorin Iacoban, Pro România

După 30 de ani de democrație, ieșenii trăiesc cea mai mare umilință posibilă prin acest Plan Național de Redresare și Reziliență, pompos numit astfel de către Guvernul PNL. 88 de milioane de euro din 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană sunt o bătaie de joc fără precedent la adresa noastră. Am ajuns ai nimănui sub liberali, suntem lăsați pe cont propriu, în timp ce alții primesc finanțări importante pe criterii politice. Este complet inadmisibil! 0,3% din bani, atât merită ieșenii, în condițiile în care Chirica și Alexe sunt de la PNL? 

Amintiți-vă cum Orban vorbea de faptul că vom fi ,,tigrii Europei” și vor da României ,,oportunități cu care nu s-a mai întâlnit în istoria sa”. Câtă ipocrizie și câtă lipsă de viziune și nepăsare pentru fosta capitală a României cu aceste numere jenante. Cum aveți curajul să ne mai priviți în ochi pe oamenii care trăim în județul acesta, dându-ne mai mult în glumă 0,3% din bani? Cum aveți curajul să ne cereți votul? Cum veți explica ieșenilor că 88 de milioane sunt o șansă istorică ce ne va transforma în numărul 1 în Europa? Vă bateți joc în totalitate de noi, și nu mai suportăm. Nu mai avem răbdare!

Ne-ați păcălit cu autostrada, ne-ați păcălit cu spitalul regional, cu câte și mai câte vorbe deșarte, dar până când? Suntem și noi moldovenii oameni, chiar dacă suntem analfabeți funcționali în vederea voastră, așa cum ne-ați catalogat, dar sărăcia și emigrarea acestei zone credeți că le veți opri prin asemenea batjocuri?

Județul Iași are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de lideri puternici și uniți care să bată cu pumnul în masă, chiar la propriu dacă e nevoie, pentru că altfel vom ajunge din tigrii Europei săracii continentului.

Opriți-vă! Nu ne mai ignorați! 

Comandat de Partidul PRO România Iaşi, Publicat de S.C. XYZ STREAM S.R.L., CUI AEP 11200008





Comentarii
  • Iacobaneee, plateste ti datoriile, banii de tuns, protocolul de mancare neachitat asa ai profitat si cand ti a venit sa platesti ai i ceput cu intimidari si anenintari. Am plecat, dar toti stiu ce neam de securici esti, cu camere!
    Cine sa te voteze pe tine? Traseist politic,
    Ai mai terminat doctoratul

  • As vota PRO dar cu un gozomete fripturist ca tine nici o data !Esti un venetic , produs al caminelor comuniste din TV, un neica-nimeni de prin Suceava dornic de afirmare si imbogatire rapida , asa cum ai intrat in politica in curul gol asa vei iesi dar si cu bratari si un concediu gratuit in dr.Vicol !

  • Mda, dar cu Pro România și cu Iacoban la putere la Iași și în toată România o sa curgă lapte și miere, toți or sa aibă venit minim garantat, la spital doctorii nu or sa ne mai trateze ca pe niște gunoaie, justiția o sa fie corecta pentru toată lumea, politia o sa fie echidistanta, funcționarii publici or sa și facă treaba ca la carte… Du te ba Iacobane de unde ai venit soia ți și mizeriile politice cu tine. Cin’ drak te mai crede/va mai crede… Huooooo

  • Mda, dar cu Pro România și cu Iacoban la putere la Iași și în toată România o sa curgă lapte și miere, toți or sa aibă venit minim garantat, la spital doctorii nu or sa ne mai trateze ca pe niște gunoaie, justiția o sa fie corecta pentru toată lumea, politia o sa fie echidistanta, funcționarii publici or sa și facă treaba ca la carte… Du te ba Iacobane de unde ai venit soia ți și mizeriile politice cu tine. Cin’ drak te mai crede/va mai crede… Huooooooo

  • Mari mancatori de rahat pe aici. Asta arata ca Iacoban si Pro Romania sunt un mare pericol pentru fosilele din politica ieseana. Iacoban e unul dintre cei mai buni politicieni ieseni. Daca Iasul ar fi avut mai multi ca el, acum eram peste nivelul Clujului.

  • „george” tu esti Iacoban, un securist, turbator. Oameni care nu au facut nimic. Ia zi ce ai facut pentru Iadi in mandatul de deputat. Ti ainasigurat licul de Presedinte la sah, doar sa iei banii, dar ce performante ai adus, dar ce licuri unde sa se antrebeze copiii, dar masa au??? Nimic
    # nu meriti votul, tragi la 2 capete?

  • Iacobane dar cand erai in PSD, erai parlamentar, primar al Iasului era un PSD-ist dece dracu nu faceai si atunci gargara cand Telrormanul lui Dragnea primea dublu decat Iasul (numai la drumuri in context cand avea aproape jumatate din km judetului Iasi), un judet mai mic decat municipiul Iasi ca populatie, Gorjul lui Ponta care facea stadioane pe la Tg. Jiu, cand era prim ministru, Craiova lui Antonie Solomon si Vasilesca care primea bani mai mult decat Iasul unde dracu erati voi PSD-isti care erati la putere si reprezentati Iasul, erati la furat.
    Cum dracu sa aperi interesele Iasului cand majoritatea politiccienilor care ”asa-zis” ii trprezinta pe ieseni sunt venetici si nu au treaba cu Iasul decat numai sa-si umple buzunarul pe spinarea iesenilor.
    Asa ca taci dracului si dute la Suceava ta, nu ati fost in stare sa faceti macar un km de autostrada in Moldova cat ati fost la guvernare si vii si-mi spui ca astia sunt de vina, da itri da dreptate este inadmisibil ca tu PNL care conduci Iasul si majoritatea judetelor Moldovei sa nu fii in stare sa-ti impui in Planul de rezilienţă şi recuperare, necesar pentru finanţarea prin programul Next Generation EU autostrada Unirii (cum i se mai zice) macar autostrada in contextul cand Boc la Cluj isi face metrou cu banii UE.
    La noi Chirica rade de Boc ca-si face metrou cu banii UE, el aduce Cerbul de aur la Iasi, face stadioane si sali de sport cu zorzoane si birbrizuri ”regale” poate il face ONG ”Casa Regala conte sau baron de Iasi.
    Hai sa va fie rusine NESIMTILOR

  • Sa nu uitam datorita cui guvernul PSD nu ma e!!! Micky si ALDE au votat ca guvetnul PSD sa nunmai fie la putere. Nu uitam nici de #rezist scosi in strada sa protesteze impotriva MARIRII SALARIULUI MINIM!!! In ca tara poporul iese in strada sa fie sclav, ROMANIA!!!
    COLECTIV, si intelegerile lui Ponta cu Basescu!!
    #popor uituc si prost!!!

  • Ba Iacobane, cât și fost la PSD n ai făcut nik pentru Iași, și acum te a pălit dorința sa i ajuți pe ieșeni? Nu ți e rușine sa vii iar cu minciuni în prag de alegeri? Du te ba la tine la Suceava și lasă ne n pace cu ProfurtRomania. Cat tupeu, vrei sa papi iar 4 ani la Buc pe spinarea voturilor noastre. Rușine, rușine, rușine…

  • Comentarii de tot rasul. Oamenii uita ori nu gandesc. Iacoban a fost exclus din PSD tocmai pentru ca s-a impotrivit prostiilor lui Dragnea. A încercat sa impuna la Bucuresti ptoiectele Iasului, dar lingaii din PSD Iasi nu au avut curaj sa se pozitioneze impotriva lui Dragnea. Iar cat a fost deputat a fost cel mai activ deputat de Iasi, intr-un top facut de cei de la PNL. BRAVO!!! Asa da politician!!!

  • Iacobane asculta la taticu,la locale ai avut un scor de kkt,acu vei castiga pielea pulii,este sfarsitul tau in politica,ai avut ocazia sa faci ceva ptr orasul care te a adoptat,educat si imbogatit.Gata lasa pe altii la ciolan

  • Din Iasi au disparut oamenii cu bun sint si cu vocabular rezultat din multa lectura ? Intelegeam niste argumente , o oarecare logica; dar niste vorbe mizerabile aruncate in vant, injurii suburbane, acuze nefondate si multa ura nu convinge pe nimeni. Chiar si postacii de serviciu stiu ca Iacoban are niste merite incontestabile ca om politic. Informati-va si educati-va!

  • Vad ca tot il băgați unii aici în seama cu bune și rele pe acest Iacoban. Unii oameni ai Iașului care au văzut ca asta n a făcut nimik pt. urbea noastă zic adevărul, alții îl alinta și l lauda ca asta le e jobul în prag de alegeri. În alta ordine de idei, dacă spune careva aici ce p… mea a făcut asta pt Iași, concret, eu îl votez.

  • N-a facut nimik, ce sa facă? Iacoban vrea la ciolan, sa aibă zeci de mii de lei pe luna ca demnitar, plus alte beneficii. Dar asta vor toți care candidează, nu doar el. Eu nu mai votez cu nimeni,oricum. Toți sunt la fel.

Adauga un comentariu