Actualitate

Sorin Iacoban: „Solicit public Primăriei Iaşi să spună de ce a acordat retroactiv bursele școlare pentru perioada ianuarie-august 2020 doar în pragul campaniei electorale” (P)

Publicat: 19 sept. 2020
Sorin Iacoban
Filiala PRO România a cerut renumărarea voturilor pentru Consiliul Județean Iași

Bursele şcolare constituie un capitol aparte al viziunii PRO România de a susţine deopotrivă performanţa elevilor merituoşi şi continuarea şcolii de către cei aflaţi în situațiivulnerabile. Am abordat această temă în discuțiile pe care le-am avut în ultima perioadă cu elevii ieşeni și mi-am dat seama că, pentru aceștia și familiile lor, este un subiect foarte important.

Un recent Raport special privind acordarea burselor pentru elevi la nivel naţional, în anul şcolar 2019-2020, publicat de Societatea Academică din România împreunăcu instituţia Avocatului Poporului, mi-a întărit faptul că educaţia din România este doar un pretext pentru lozinci bine împachetate. Ba chiar, pentru cei mai mulţi dintre actualii politicieni aflaţi în funcţie, sistemul de învăţământ este doar o platformă de strâns voturi.Voi spicui câteva din datele Raportului, cu o referire specială asupra Iaşului.

Dar, mai întâi, vreau să precizez că, luna trecută, surse publice de informare anunțau că, la nivelul Consiliului Local Iași, s-a luat decizia de a acorda burse școlare unui număr de peste 14.000 de elevi din municipiul Iași. Până aici totul este foarte bine, suma totală este și ea generoasă, numai că alocarea burselor se face retroactiv, în septembrie 2020, pentru lunile ianuarie-august.

Deci, la nivelul orașului Iași, bursele școlare se acordă copiilor merituoși sau celor din aflați în situații vulnerabile, doar în timpul campaniei electorale. Mă întreb ce fel de date a oferit Primăria Iași pentru instituțiile care au întocmit Raportul pentru anul școlar 2019-2020, dacă la jumătatea lunii august nu era emisă încă Hotărârea Consiliului Local referitoare la bursele școlare.

Sunt patru categorii de burse obligatorii prin lege, cea de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social. Situaţia, la nivel naţional, este una incredibilă. Doar puţin peste 5% dintre autorităţile locale ale României respectă dreptul la burse şcolare al elevilor. În faţa acestor realităţi, politicile sociale ale statului român, la nivelul educaţional cel puţin, au eşuat. Un procent de 94% dintre primăriile României nu au acordat burse şcolare. Din 3182 de primării, 2139 nu acordă niciun fel de burse, în timp ce 867 acordă doar un singur fel de burse. Trebuie să o spunem deschis, este o ruşine naţională, o lipsă de respect față de drepturile elevilor stabilite prin lege.

În timp ce 32% dintre locuitorii României, cu vârsta între 0-17 ani trăiesc sub limita sărăciei, iar alţi 38% se află în zona de risc de sărăcie şi excludere, abandonul şcolar, violenţa din şcoli,și, în general, deriva în care se zbate întreg sistemul şcolar, nu trebuie să ne mai mire.

Judeţul Iaşi se află pe locul 33 pe ţară în ceea ce privește acordarea burselor școlare.Din cele 98 de primării de municipiu, orăşeneşti şi comunale, doar două unităţi administrativ-teritoriale ieșene acordă integral cele 4 categorii de burse, în timp ce 58 acordă cel puțin o singură bursă. Situaţia este următoarea: 56 acordă burse de ajutor social, 17 burse de merit, 11burse de studiu şi 7 de performanţă.

Iaşul era cândva cunoscut ca „oraş al şcoalelor”. Acest lucru era posibil, domnilor edili şi consilieri locali, pentru că susţinerea acordată școlilor de către stat, dar şi de organizaţii private, era una reală.

La nivelul Municipiului Iaşi, din cele 4 categorii de burse, nu s-a acordat deloc bursa de merit. Cadrul legal existent nu stipulează o sumă precisă pentru fiecare categorie de bursă, de aici arbitariul fiecărei entităţi în a stabili şi măsura nevoia socială sau performanţa unui elev.

Solicit public Primăriei Iaşi să facă publice datele pe care le-a pus la dispoziţia Avocatului Poporului şi Societăţii Academice din România, în privinţa cuantumului şi numărului burselor şcolare acordatepentru anul școlar 2019-2020. Și, foarte important, când a decis alocarea resurselor bugetare pentru al doilea semestru școlar.
De asemenea, cer public ISJ Iaşi să prezinte modalitatea prin care a solicitat Primăriei Iaşi respectarea cadrului legal în domeniul burselor şcolare, alocate pentru semestrul al II-lea al anului 2020.

Nu în ultimul rând, solicit public Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi să prezinte modul în care, la nivelul instituţiei, s-a realizat monitorizarea aplicării legii de către unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Iaşi.
Doamnei Camelia Gavrilă, şeful Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, nu îi solicit nimic. Datele prezentate mă fac să cred, ceea ce toată lumea ştie de mult timp. Onorata candidată la funcţia de primar al Iaşului trăieşte într-un univers paralel cu sistemul educaţional.

Revin la domnul Chirica și îi spun, cu această ocazie, că este cel puțin incorectsă anunțe că va acorda, retroactiv, în timpul campaniei electorale, burse școlare elevilor din Iași pentru perioada ianuarie-august 2020. Este inadmisibil să folosim elevii și copiii noștri drept monedă de schimb pentru voturi. Gestul vă descalifică domnule Chirica.

Al Dvs., cu îngrijorare,
Sorin Avram Iacoban, candidatul PRO România la Primăria Iași

Comandat de Partidul Pro România Iaşi, produs de SC LIVE Digital SRL, CUI AEP 21200010.





Comentarii
  • Iacoban un sobolan rosu care a fugit din barca lui zdragnea,impreuna cu chirica,numai ca iacoban a sarit in barca plagiatorului ponta iar chirica sa salvat in barca betivanului orban.Intr-o tara profund democrata nu ar trebui votat nici unul.

  • Ba Țeparule,chiar nu ai pic de bun simt ? Cum îți permiți mă jigodie sa faci astfel de afirmații la adresa dnei prof dr Camelia Gavrilă? Te bagă sub masa mă musca ȚEȚE – ȚEȚE ! Iacobane ești un BLATIST ORDINAR ‘

  • Bre Anonim! Tu altceva nu stii sa mai spui? S-a blocat caseta? Cred ca este al trilea articol pe care il citesc si tu scrii tot asta….Clar ANONIM ESTE UN „POSTAC” . Din ce partid esti omule?

  • Mihai R. cred ca ti-ai uitat logica si claritatea mentala acasa. Cum sa nu realizezi tu ca „stimata” madam Lantisor Gavrila defapt chiar nu a facut nimic pentru Iasi? De la miile de mizerii facute la inspectorat la acest ultim traseism politic …. Cum sa iti uiti principiile si valorile si sa treci asa de la PNL la PSD?! Eu sincer o votasem cat era in PNL pentru ca sunt Negruzzist dar dupa ultimile marlanii facute de PSD, PNL si USR tin spre a fi mai atent la domnul Iacoban. Are idei bune si merita incercat! Cu restu m-am convins oricum…

  • Au primit burse doar unii dintre copii! De aceste burse ar trebui sa beneficieze toti copii merituosi indiferent de scoala, de localitate, daca e de stat sau privata….. ar fi ceva extraordinar de motivant pentru copii! In plus, aceste burse sunt platite tot din contributiile adultilor … nu cad din cer banii astia!

Adauga un comentariu