Actualitate

Sorin Oprescu a fugit din România. Medicul s-ar afla în Austria la fiul său – SURSE

Publicat: 13 mai 2022
medicul inainte sa se afle ca Sorin Oprescu a fugit din România
Sorin Oprescu a fugit din România în urmă cu mai mult timp

Astăzi, 13 mai 2022, fostul primar al Bucureştiului a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Însă, după aflarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, poliţia a plecat să-l caute pe fostul edil, însă a fost de negăsit. Sorin Oprescu a fugit din România.

Conform unor surse, medicul s-ar afla la fiul său în Austria.

Sorin Oprescu a fugit din România în urmă cu două săptămâni

Având în vedere că fostul primar al Capitalei a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare, Sorin Oprescu trebuia să se prezinte în termen de maximum 24 de ore la penitenciar. Fostul edil al Capitalei, potrivit unor surse, a fugit din România în urmă cu două săptămâni. Acesta a ieşit din ţară prin Vama Giurgiu şi s-ar afla în Austria.

Sorin Oprescu s-ar afla în Austria, unde locuieşte fiul său.

De asemenea, important de precizat este faptul că Sorin Oprescu, în vârstă de 71 de ani, nu va executa întreaga pedeapsă primită astăzi, 13 mai 2022.

Este bine ştiut că deţinuţii care au vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionaţi dacă executa cel puţin o treime din pedeapsă.

Medicul Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare

Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv astăzi, 13 mai 2022, la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București.

Fostul edil a fost acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu. Obiectul flagrantului din anul 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.

La descinderile desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor.

Important de precizat este faptul că această condamnare este dublă față de cea primită în anul 2019.

Reamintim faptul că pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu – directorul Direcţiei economice din Primăria Generală, Florin Şupeală – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca – fost şofer al lui Oprescu şi Ruxandra Avasiloae – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.

Lui Sorin Oprescu i se vor confisca mai multe bunuri

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, magistrații Curții de Apel București au dispus, în același timp, ca o măsură de confiscare extinsă, confiscarea unor sume de bani, puțin peste 100.000 de lei, adică circa 20.000 de euro, dar mai ales o vilă impozantă din cartierul Primăverii din Capitală, pe care Sorin Oprescu ar fi achiziționat-o, spun judecătorii, prin intermediul unei persoane interpuse.

Important de menționat că este o decizie definitivă pe care care, deja, avocatul lui Sorin Oprescu a anunțat că va încerca să o răstoarne printr-o cale extraordinară de atac.

Vineri, 13 mai 2022, la una dintre locuințele lui Sorin Oprescu și-au făcut apariția ofițerii de la Serviciul Urmăriri din cadrul Poliției Capitalei, având în mână mandatul de executare a pedepsei, dar Sorin Oprescu a fugit din România.




Adauga un comentariu