News Flash:

Sorti necrutatori pentru Politehnica Iasi

8 Noiembrie 2005
568 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi va intalni formatia Rapid Bucuresti in sferturile de finala ale Cupei Romaniei la fotbal •Giulestenii sunt cei mai periculosi adversari pe care-i puteau intalni fotbalistii ieseni •Meciul se va disputa intr-o singura mansa, pe data de 7 decembrie, la Focsani •"Am cazut cu cel mai puternic adversar din urna B", a declarat presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe •"Voi juca cu prima echipa si vreau sa facem spectacol impotriva giulestenilor. M-am hotarat ca vreau trofeul", a anuntat si antrenorul Ionut Popa Ghinion teribil pentru fotbalistii ieseni. In sferturile de finala ale Cupei Romaniei, sortii au fost necrutatori cu echipa pregatita de Ionut Popa. Politehnica va intalni formatia Rapid Bucuresti, cel mai greu adversar din urna A peste care putea da trupa din Copou. Astfel, Onut si compania au ratat meciuri cu adversari mai accesibili ca FC National, Farul Constanta sau Politehnica Timisoara si vor da piept cu marea favorita la cucerirea trofeului, Rapid Bucuresti. Cele 8 formatii calificate in sferturile Cupei au fost impartite in doua urne valorice pe baza rezultatelor inregistrate in cursul sezonului trecut. Conform acestui algoritm, Politehnica a ajuns in urna a doua valorica si a ratat o intalnire cu Otelul Galati, Petrolul Ploiesti sau Jiul Petrosani, nimerind peste jucatorii pregatiti de Razvan Lucescu. La aflarea vestii, antrenorul Ionut Popa a dat impresia ca incepe sa-l intereseze Cupa Romaniei, declarand chiar ca va folosi cel mai bun unsprezece de care va dispune la ora partidei si ca asteapta de la jucatorii sai sa faca spectacol. "Pana acum nu m-a interesat Cupa pentru ca aveam meciuri grele in campionat. Dar cum meciul cu Rapidul este programat pe 7 decembrie, adica dupa finalul turului, voi juca cu prima echipa si vreau sa facem spectacol impotriva giulestenilor. E un meci greu, dar eu cred ca putem castiga. M-am razgandit si vreau trofeul chiar daca vom intalni cel mai dificil adversar", a spus antrenorul Ionut Popa. Laude de la rapidisti Si presedintele Sorin Boca s-a aratat increzator in sansele Politehnicii, luand insa ca reper ultimul joc dintre cele doua echipe, pierdut de ieseni in Giulesti cu scorul de 1-0, in urma unui penalty inventat de arbitrul Tiberiu Lajos. "Daca tinem cont de jocul de la Rapid din turul acestui campionat, cred ca putem lupta de la egal la egal cu giulestenii. Nu ne ramane decat sa ne luptam si sa obtinem o calificare istorica in semifinale", a spus Sorin Boca. De partea cealalta, conducatorul echipei Rapid Bucuresti, Dinu Gheorghe, s-a declarat, de asemenea, nemultumit de tragerea la sorti. "Am cazut cu cel mai puternic adversar din urna B. As fi preferat sa evitam o confruntare cu Politehnica", a afirmat Gheorghe. Meciul din sferturile de finala ale Cupei Romaniei, dintre Politehnica Iasi si Rapid Bucuresti, se va disputa intr-o singura mansa, pe teren neutru, pe data de 7 decembrie, cu incepere de la ora 13.00, adica dupa ultima etapa din campionatul intern. De altfel, in cursul zilei de ieri, conducatorii celor doua echipe s-au si inteles deja asupra locului de disputare a partidei, fiind ales stadionul din Focsani din cauza calitatii superioare a suprafetei de joc. Interesant este ca, la fel ca in meciul din optimi cu FC Vaslui, sarcina organizarii jocului cade tot in sarcina Politehnicii Iasi, considerata gazda la aceasta partida. O victorie impotriva Rapidului i-ar propulsa pe ieseni in semifinalele Cupei Romaniei, fapt care ar constitui cea mai mare performanta din istoria de peste 6 decenii a gruparii din dealul Copoului. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013446 (s)