Titlurile zilei

Soția rectorului de la UMF Iași, hărțuită de un bărbat care a făcut o obsesie pentru ea! Procurorii au intrat rapid pe fir și au descoperit că fix bărbatul pe care îl întâlnea în fiecare dimineață la DSP îi trimitea mesajele obscene! (EXCLUSIV)

Publicat: 14 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Soția rectorului de la UMF Iași hărțuită de un bărbat care a făcut o obsesie pentru ea Procurorii au intrat rapid pe fir și au descoperit că fix bărbatul pe care îl întâlnea în fiecare dimineață la DSP îi trimitea mesajele obscene EXCLUSIV
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis în judecată un agent de pază, pe motiv că ar fi hărțuit și amenințat o doctoriță

Un bărbat va fi nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că a sunat un medic de peste 100 de ori și i-a trimis mai multe mesaje obscene. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe Aristide Moraru, pentru hărțuire și amenințare. Anchetatorii spun că agentul de pază ar fi apelat-o pe o doctoriță, pentru a o șicana. Contactată telefonic de reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași”, doctorița Maria Didona Scripcariu, medic-șef Laborator de Diagnostic și Investigare de Sănătate Publică, soția rectorului UMF Iași, Viorel Scripcariu, a refuzat să comenteze pe marginea subiectului

Soția rectorului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Iași, Viorel Scripcariu, a fost hărțuită și amenințată! Doctorița Maria Didona Scripcariu a fost sunată de peste 100 de ori de un agent de pază, pentru a o înjura sau amenința! Acum, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe Aristide Moraru, agent de securitate, pentru hărțuire și amenințare.
Urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Agentul Aristide Moraru, acuzat de hărțuire și amenințare

Oamenii legii au afirmat că agentul de securitate Aristide Moraru a intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ 2 luni.

„În cauză s-a reținut că, pe data de 2 aprilie 2021, în intervalul orar 13:07 – 13:50, inculpatul A.M. a apelat-o pe persoana vătămată D.M.S. și i-a adresat amenințări cu moartea. Aceste acțiuni i-au creat persoanei vătămate o profundă stare de temere. În perioada 16 martie – 2 aprilie 2021, inculpatul a efectuat de la postul telefonic pe care îl utilizează un număr de 107 apeluri telefonice cu identitate ascunsă către persoana vătămată, care, prin frecvență și conținut, i-au creat acesteia o stare de temere”, a declarat Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu privire la situația dintre agentul de pază și soția rectorului UMF Iași.

Peste 100 de apeluri telefonice către medicul ieșean

Anchetatorii ieșeni au adăugat că agentul de pază Aristide Moraru, care lucrează în cadrul unei societăți comerciale, ar fi sunat-o pe doctorița Maria Didona Scripcariu de mai multe ori.

„De asemenea, în perioada 2 – 15 aprilie 2021, inculpatul a efectuat mai multe apeluri telefonice către persoana vătămată M.D.S. Apelurile nu au putut fi cuantificate, întrucât persoana vătămată a blocat apelanții neînregistrați în agenda telefonică. În cursul unui apel de pe data de 15 aprilie 2021, inculpatul i-a adresat persoanei vătămate injurii și expresii triviale, cauzându-i acesteia o stare de temere, prin frecvență și conținut. Prin ordonanța organelor de cercetare penală din 19 aprilie 2021, s-a dispus reținerea suspectului A.M. pentru 24 de ore, iar, prin ordonanța procurorului din data de 20 aprilie 2021, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pentru 60 de zile, măsură preventivă sub care a fost ulterior trimis în judecată. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Contactată telefonic, doctorița Maria Didona Scripcariu, care este medic-șef laborator în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, a refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

„Nu pot să comentez, pentru că eu o consider o problemă personală”, a declarat soția rectorului UMF Iași Viorel Scripcariu.

De unde a pornit scandalul: „Cine ești tu, să ți se deschidă ușa, ministra Sănătății?!”

Surse din anchetă au susținut că doctorița ieșeană ar fi fost sunată de către agentul de pază, care o apela de pe numere necunoscute de către Maria Didona Scripcariu. Conform acestora, apelantul și-a disimulat vocea în repetate rânduri, pentru a nu fi recunoscut de soția rectorului UMF Iași.

„Cine ești tu, să ți se deschidă ușa, ministra Sănătății?!”, i-ar fi spus apelantul la un moment dat.

Inițial, doctorița a crezut că persoana care o suna o confundă, până când bărbatul i-a spus pe nume. Aceleași surse mai afirmă că bărbatul lucra pentru o firmă ce asigură paza la instituția în cadrul căreia activează medicul-șef de Laborator de Diagnostic și Investigare de Sănătate Publică. Luând în calcul toate aceste aspecte, anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul ar fi fost supărat pe doctoriță, cel mai probabil din pricina unui conflict, real sau imaginar, la locul de muncă.

Totuși, la audieri, agentul de pază Aristide Moraru și-a păstrat dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații oficiale. Însă acesta ar fi spus, neoficial, că el nu ar fi sunat-o pe doctoriță. Pe de altă parte, reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” i-au contactat pe reprezentanții firmei de pază, dar aceștia au susținut că agentul Aristide Moraru nu mai lucrează la ei și nici nu au vreun număr de contact al acestuia, pentru a i se putea lua un punct de vedere cu privire la dosar.

„Eu nu știu despre ce este vorba. Domnul nu mai lucrează la noi, și-a dat demisia recent și am înțeles că și-a schimbat și numărul de telefon”, a precizat Ioan Ganea, reprezentantul firmei de pază Moldavian Meridian Security.

Adauga un comentariu