News Flash:

Sotii Minculescu se simt bine

31 Martie 2009
1168 Vizualizari | 1 Comentarii
Sotii Minculescu
• A treia interventie chirurgicala la care a fost supus Cristi Minculescu a avut loc sambata seara si a decurs conform planului • Aceasta interventie, care a durat aproximativ o ora, a aratat ca noul ficat este bine irigat si se dezvolta, iar functiile hepatice se imbunatatesc continuu • Rodica Minculescu, sotia si totodata donatorul sau, se recupereaza bine A treia interventie chirurgicala la care a fost supus Cristi Minculescu a avut loc sambata seara si a decurs conform planului: pachetele de comprese care au fost plasate in interiorul abdomenului pentru a sustine ficatul transplantat au fost extrase, astfel ca nu va fi nevoie de o a patra operatie. Aceasta interventie, care a durat aproximativ o ora, a aratat ca noul ficat este bine irigat si se dezvolta, iar functiile hepatice se imbunatatesc continuu, au anuntat medicii germani de la Spitalul Universitar din Regensburg. Avand in vedere circumstantele, starea lui Cristi Minculescu este buna. Acesta inca se afla la terapie intensiva, dar este treaz si raspunde la stimuli. In continuare, el va fi atent monitorizat pe perioada recuperarii. Rodica Minculescu, sotia si totodata donatorul sau, se recupereaza bine, procesul ei de vindecare fiind normal. Atat ea, cat si cei doi copii ai lor l-au vizitat pe Cristi. Potrivit medicilor care-l supravegheaza, nici o alta interventie chirurgicala nu este planificata. Cristi Minculescu, vocalul trupei Iris, a fost supus, la inceputul saptamanii trecute, unei operatii de transplant hepatic, interventie care s-a incheiat dupa mai bine de zece ore. Urmatoarea interventie chirurgicala, care a avut loc joi, a presupus un artificiu pentru mentinerea organului transplantat in pozitia corecta, tinand cont ca ficatul cantaretului avea un volum de peste 20 de litri, iar portiunea care i-a fost donata de sotie avea numai 700 de mililitri, existand o zona libera foarte mare in jurul noului organ. Pentru ca exista pericolul ca vasele sa se ocluzeze, a fost necesara tamponarea cu comprese si pozitionarea ficatului, astfel incat sa nu compromita vascularizarea, a explicat medicul Pompiliu Piso, de la Spitalul Universitar din Regensburg. Specialistii romani spun ca, in astfel de cazuri, medicii recurg la un artificiu pentru mentinerea ficatului transplantat in pozitia corecta. Asta pentru ca, odata cu transplantul, noul organ primeste acelasi debit de sange pe care il primea ficatul de 20 de kilograme si trebuie sa se obisnuiasca cu debitul sangvin. Pentru a evita rasucirea ficatului din pozitia initiala si sugrumarea vaselor, care ar putea favoriza cheagurile, medicii germani au decis ca noul ficat sa fie sustinut cu un pachet de comprese. In varsta de 50 ani, Minculescu sufera de o boala ereditara, polichistica hepato-renala, mostenita de la tatal sau. Aceasta boala se caracterizeaza prin aparitia in ficat si rinichi a unor chisturi care evolueaza si care pot duce la afectarea functiilor organelor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Balaura  | #64139
Multa sanatate! Dumnezeu sa-i ajute!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1276 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017066 (s)