News Flash:

Spalatoresele, tovarasele care ameninta siguranta nationala

4 Aprilie 2008
1618 Vizualizari | 3 Comentarii
Spalatoresele tovarasele care ameninta siguranta nationala
• Alarma de gradul zero in ceea ce priveste angajarile deoarece secera si ciocanul bantuie, inca, autoritatile din provincie • De frica sau din exces de zel, fata de fostele tovarase, indragostite de secera, dar mai ales de ciocan, angajatorii dintr-o institutie publica ieseana stipuleaza, ca si "precautii universale" pentru functia de spalatoreasa la o cresa de copii, ca biata femeie sa declare ca nu a facut... politie politica • "Precautii universale... Dosarele de concurs se depun la secretariatul Primariei Pascani si vor contine in mod obligatoriu: (1...), 10. declaratie pe propria raspundere ca nu a desfasurat politie politica (...)", dupa cum este formulat anuntul pentru ocuparea functiilor de spalatoreasa, infirmiera si asistenta principala sefa pentru Cresa nr.1 din Pascani

Cerinte de angajare aberante: declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca nu a facut politie politica pentru ocuparea unor posturi precum spalatoreasa, infirmiera si asistenta principala sefa. Aceasta, pentru Cresa nr.1 din Pascani, aflata sub jurisdictia primariei din acest oras. Probabil autoritatile au presimtit ceva si iata ca au dat o alarma de gradul zero in ceea ce priveste angajarile la aceasta cresa. Astfel, de frica sau din exces de zel, fata de fostele tovarase, indragostite de secera, dar mai ales de ciocan, angajatorii stipuleaza, ca si "precautii universale" pentru functia de spalatoreasa la o cresa de copii, ca biata femeie sa declare ca nu a facut... politie politica. "Aceasta cerinta poate fi numita, in mod evident, una discriminatorie. Dar, la fel de bine, poate fi vazuta ca un exces de zel. Intr-adevar, cerinta de a da declaratie pe proprie raspundere ca nu a facut politie politica exista, insa se aplica doar persoanelor care candideaza pentru o functie publica cu raspundere. In acest caz este o interpretare total gresita, daca nu cumva o eroare grosolana", a aratat George Albulescu, inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Iasi. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au incercat sa ia legatura cu Departamentul Resurse Umane din cadrul Primariei Pascani, confirmandu-li-se ca nu a fost vorba de vreo eroare de tipar cand institutia cu pricina a facut public anuntul de angajare.

Dialog kafkian

Reporter: "Doamna, nevasta mea de 43 de ani vrea sa fie spalatoreasa la cresa. Mai este valabil anuntul cu angajarea? "
Angajata Resurse Umane Primaria Pascani: "Da` domn`le, trimite-ti nevasta aici, la Resurse Umane, cu dosarul complet. Este valabil pana pe 7 aprilie."
R: "Dar cum sa facem cu declaratia ca nu a facut politie politica? Nevasta mea nu a facut, dar..."
Angajata Resurse Umane: "Sa vina aici si daca vrea, o sa scrie ca nu a facut, daca nu, nu..."
 R: "Adica nu este obligatoriu sa ofere aceasta declaratie?"
Angajata Resurse Umane: "Dom`le, matale nu intelegi? Sa vina aici si vorbim cu ea, ce mai atata. Astea-s conditiile..."

Ipoteze stranii


Se pare ca femeile trebuie suspectate pentru orice, mai ales cand sunt angajate intr-o cresa. Influenta asupra copiilor pe care-i spala poate fi nefasta, se pare, daca femeia a fost inainte o turnatoare. Probabil pe femeie sa n-o crezi nici cand spala copiii altora. Poate ca i-ar putea opari, dar daca este una dintre tovarasele de odinioara care acum isi beau pelinul cautand ceva de munca, incercand sa se reprofileze pe un post de spalatoreasa, ar putea periclita siguranta nationala, susotind cu vecinele de bloc cum arata fiul lui cutare, fiica lui cutare. Ba chiar, ce s-ar face respectivul daca peste cateva decenii, cand va fi vedeta, femeia care l-a spalat cand era mic va spune cui nu trebuie cum arata, dar, asa, detaliat? Pentru a preveni aceasta situatie delicata, in cazul spalatoreselor trebuie luate o serie de precautii universale. Care altele decat sa declare, pe proprie raspundere, ca nu au facut politie politica, aspect ce ar garanta constiinta curata a respectivelor? In functie de imaginatie, se pot gasi si alte interpretari ale straniului anunt.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dialog kafkian ipoteze stranii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

stef  | #33082
s-a aplicat aceasta cerinta si fostului primsecretar ratoi,acum primar si candidat la parlament?
lsk  | #33083
Au murit subiectele, domnule Marius, trebuie inventate cateva. Si nu e suficient sa le dam ca stire, trebuie sa facem un editorial gros... Dar daca ei de fapt vor sa o puna directoare pe viitoarea angajata, pentru conformitate, ca actuala nu indeplineste conditia de ne-colaborare? Uite la asta nu te-ai gandit ;)
lucian  | #33084
oare sa fie exact asa cum aratati voi in decupajul din ziarul in care s-a dat anuntul? poza este incompleta, nu se vede ca e vorba de o spalatoreasa la o cresa de copii. cine stie............
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021245 (s)