News Flash:

Spaniolii ii invata pe procurori cum se starpeste coruptia

24 Martie 2002
564 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cadrul unui simpozion, doi inspectori sefi ai Fortei de Politie din Spania au impartasit procurorilor ieseni o parte din secretele luptei impotriva coruptiei •Proiectul de infiintare a mult trambitatului Parchet National Anticoruptie a ajuns, in sfarsit, pe masa guvernantilor romani, acesta urmand a lua fiinta pe data de 1 septembrie 2002 •Parchetul National Anticoruptie din Romania a copiat modelul de organizare si structura celui din Spania O delegatie formata din doi ofiteri superiori spanioli, Jacinto Cruz Serradiella si Rafael Bermejo Roja (inspectori sefi din cadrul Fortei de Politie din Spania), au participat, pe parcursul a trei zile, la Iasi, la un simpozion organizat de procurorii ieseni, in care s-a discutat despre tehnicile de investigare ale infractiunilor de coruptie. La simpozionul organizat in sala de conferinte a Romtelecom, de catre procurorul Gheorghe Suhan, seful Sectiei Anticoruptie, din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, au mai participat mai multi anchetatori ieseni printre care procurorii Iulia Diaconu, Vasile Rusu, precum si mai multi ofiteri din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, din cadrul IJP Iasi. In cadrul simpozionului s-a discutat despre tehnicile de investigare a infractiunilor de coruptie, indici de perceptie a coruptiei, codurile etice internationale, faze de investigatii, modele de investigatii bancare, Legea privind protectia martorilor si a expertilor, precum si planul de actiune al Consiliului Europei impotriva crimei organizate. Proiectul de infiintare a Parchetului National Anticoruptie din Romania a ajuns de mai mult timp pe masa guvernantilor, aceasta structura urmand a lua fiinta, la nivel national, pe data de 1 septembrie 2002. Structura de organizare a acestui Parchet este luata exclusiv dupa modelul spaniol, in cadrul caruia isi desfasoara activitatea circa 15 ofiteri cu grade superioare si 12 magistrati ale unor instante superioare din Spania. Parchetul National Anticoruptie de la noi se va baza initial pe aceeasi structura, ca la spanioli, sediul central fiind stabilit la Bucuresti. "Parchetul National Anticoruptie va avea sediul central in Capitala, urmand a se ocupa de inaltii demnitari sau ministri corupti, iar in cazul oamenilor de afaceri, daca prejudiciul cauzat va depasi suma de 100.000 de euro. La nivel de teritoriu, noi ne vom ocupa de actele de coruptie de care ne-am ocupat si pana acum. In teritoriu vor fi delegatii care se vor ocupa de aceste aspecte. Proiectul a ajuns la Guvern, Parchetul National Anticoruptie urmand a-si incepe activitatea cel mai tarziu in toamna, pe 1 septembrie 2002", a sustinut procurorul Iulia Diaconu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi. Nicu SAMSON - ZIUA de Iasi
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026856 (s)