News Flash:

Spargatorul de la PSD, dupa gratii - Hotul ageamiu

25 Martie 2003
1046 Vizualizari | 0 Comentarii
•Nicolae Alexandrescu a fost introdus in arest pe baza de ordonanta Ieri, Nicolae Alexandrescu, de 37 de ani, din Iasi, a fost introdus in arestul IPJ pe baza de ordonanta de retinere, sub acuzatia de furt. Politistii de la Biroul Judiciar din cadrul Politiei Municipiului, pe baza de probe, cred ca acesta este unul dintre prezumtivii autori ai spargerii de la sediile locale ale PSD si PD. La inceputul lunii martie, sediile celor doua partide politice au fost sparte, iar hotii au furat sume importante de bani doar din sediul PSD si din cel al Registrului Naval Roman. Dupa primele cercetari efectuate la fata locului, politistii au prelevat foarte multe urme, fapt ce a dus la impresia ca este vorba de niste minori. Acum, anchetatorii cred ca este vorba doar de un hot de ocazie. Nicolae Alexandrescu, prezumtivul autor, s-a strecurat in cladire in cursul noptii de sambata, 2 martie a.c., si a stat inchis in grupul sanitar pana la plecarea personalului, dupa care, in timpul noptii, a operat in voie. La PSD, hotul a fortat intrarea in biroul senatorului Ion Solcanu, unde s-a servit cu ciocolata si a citit cateva strofe din volumul "Poezii si inchisoare", scris de Cassian Maria Spiridon. Din sediul PSD au fost furati aproximativ 30 milioane lei, iar de la Registrul Naval Roman a fost furata suma de 700 de dolari. In cursul zilei de astazi, Nicolae Alexandrescu va fi prezentat procurorilor, cu propunerea de arestare preventiva. Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1527 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034209 (s)