News Flash:

Spectacol regizat de Hadji Culea, jucat la Paris

8 Aprilie 2010
1554 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Hadji Culea
Ultimul spectacol regizat de directorul Teatrului National Vasile Alecsandri, Cristian Hadji Culea, va avea doua reprezentatii la Paris. Astfel, in cadrul momentelor organizate de Ambasada Romaniei in Hexagon, spectacolul "Zeul macelului" va fi jucat pe 15, respectiv 17 aprilie 2010, incepand cu ora 19.00, in Sala Bizantina a Palatului Béhague din capitala franceza. Textul dramatic a fost scris de Yasmina Reza, una dintre cele mai titrate si la moda regizoare a momentului in Franta. De asemenea, premiera absoluta in tara noastra a avut loc pe scena Nationalului iesean la sfarsitul lunii trecute. Piesa a fost tradusa de Tudor Tepenea si din distributie fac actorii Haruna Condurache, Oana Botezatu, Costel Puscasu si Calin Chirila. Manifestarea are loc in cadrul actiunilor realizate cu ocazia aniversarii a 130 ani de relatii diplomatice si culturale intre cele doua state. Prin aducerea pe scena Nationalului a unei realizari dramaturgice care a fost o reusita atat la critici, cat si la publicul din cele mai importante teatre din lume, si Iasul, prin invitatia de la Paris, devine un punct important pe harta teatrala mondiala. Tratand intr-o maniera originala viata individului, intr-o viziune plina de umor, dar si de tragic, "Zeul macelului" devine un cap de afis al actualei stagiuni de la Teatrul National.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3854 (s) | 22 queries | Mysql time :0.262351 (s)