News Flash:

Spectatori ieseni dusi cu presul

3 Septembrie 2002
1062 Vizualizari | 0 Comentarii
Prima runda a Diviziei B de fotbal a adus in Dealul Copoului circa 7.000 de spectatori, care au achitat 25.000 lei pe biletul de intrare pe stadion, exact ca la derby-ul dintre Universitatea Craiova si Steaua Bucuresti, din prima liga. Multa lume a facut scandal ca pretul tichetului de intrare este prea ridicat pentru potentele financiare ale moldovenilor, dar, pana la urma, multi dintre fanii din Copou si-au calcat pe inima si au cumparat acel bilet miraculos. Din pacate insa pentru platitorii din Dealul Copoului, formatia gazda a evoluat sub orice critica, parand o echipa imbatranita inainte de vreme. Cu o linie de fund care cuprinde, dupa nume, fotbalisti de valoare, Vasile Simionas se pare ca a ales varianta cea mai proasta, cu un Adi Ilie nesigur pe postul de libero, si asta nu de azi de ieri, iar stoperii de marcaj Bernard, Irinel Ionescu si, mai apoi, Medeleanu intrecandu-se in gafe de tot felul. Pe benzile laterale, Gheban, Danut Munteanu si, din repriza secunda, Abalasei nu prea au contat in faza de atac, atata timp cat "pustii" din Focsani, condusi de tanarul antrenor Ionut Chirila, au facut legea in terenul nostru, cu pase dintr-una si cu o viteza sporita a jocului ofensiv. La mijlocul terenului, Cristea, Marta si Florin Croitoru au format un trio incapabil sa coordoneze actiunile de atac ale gazdelor, doar suturile lui Marta, imprecise insa, amintindu-ne oarecum de zilele bune de altadata. Din pacate, Florin Croitoru a cedat fizic dupa nici o jumatate de ora de joc, iar la golul inscris de el in min. 35 nu are nici un merit, ci doar sansa, ajutand Poli Unirea sa deschida scorul pe tabela de marcaj. In fata, Dobrea si Balba nu s-au sincronizat la nici o faza, iar lipsa lui Chiper s-a facut simtita pe tot parcursul meciului. Una peste alta, sa mentionam ca cei 7.000 de spectatori s-au cam simtit "dusi cu presul" dupa meciul din debut de campionat, un sezon in care gazdele iesene au dorit sa-l inceapa cu dreptul, dar au capotat lamentabil, chiar daca in tribuna oficiala s-au aflat, printre altii, Valer Dorneanu, Ion Solcanu si Neculai Apostol, nume grele in conducerea locala si nationala. Mai mult chiar, cu acordul tacit al conducerii echipei Poli Unirea si probabil si pentru "impresionarea" invitatilor si spectatorilor ieseni din tribunele arenei "Emil Alexandrescu", crainicul stadionul, confratele Mircea Ungureanu, a anuntat ca duminica, pe 8 septembrie, de la ora 11.00, Poli Unirea Iasi va sustine un amical cu Besiktas Istanbul, echipa condusa de pe banca tehnica de Mircea Lucescu. Din pacate, insa, spectatorii ieseni au fost dusi cu presul si de aceasta data, deoarece partida amicala dintre ieseni si turci nu va mai avea loc, din diferite motive. "Besiktas va juca doar la Bacau. Mircea Lucescu are 8 jucatori lipsa in echipa, selectionati la loturile nationale de seniori si tineret, printre ei fiind si Daniel Pancu. Plus ca, dupa infrangerea de sambata, din fata focsanenilor, nici nu este momentul pentru un asemenea meci. Poate vom juca cu Besiktas Istanbul in octombrie...", a declarat ieri Pavel Hodea, presedintele executiv al clubului de fotbal Poli Unirea.
Trecand in final la rugby, sa mentionam ca "vitejii" de la Poli Agro CSS Unirea Iasi au pierdut cu 105-3 pe terenul Ghencea din Capitala, in fata stelistilor, in runda a doua a Diviziei Nationale. In timp ce altii se pregatesc de aniversarea a 50 de ani de rugby la Iasi, echipa noastra devine o "cenusareasa" pe zi ce trece si o rusine a sportului iesean. Si cand te gandesti ca sute de ieseni vin la jocurile de rugby sa vada un spectacol sportiv de inalta calitate, iar drept rasplata, "gladiatorii" nostri au devenit niste mate jigarite si ciuca batailor pentru toti adversarii din campionat. Si aici spectatorul iesean a fost dus cu presul de mai multe ori de catre baietii lui Iulian Iftenie, un antrenor care doreste sa faca performanta, dar nu are cu cine.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3824 (s) | 22 queries | Mysql time :0.257385 (s)